Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat luni, că 285 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus: 91 de medici, 90 de asistenți, 26 de infirmiere, 8 îngrijitoare, 70 de angajați auxiliari. La acel moment erau ceva mai mult de 10% dintre îmbolnăviți, iar harta spitalelor devenite focare de coronavirus dă fiori. Suceava, Deva, Gerota sunt doar câteva exemple.
Promisiunile Ministerului Sănătății către spitale că vor primi echipamente de protecție nu pare să-i liniștească prea mult pe lucrătorii din linia întâi din frontul luptei contra coronavirusului. Și nici măcar avioanele cu zeci de tone de echipamente aduse din Coreea de Sud. Unii medici sau asisntenți ameninţă cu demisia sau chiar demisionează.
Nu toată lumea își permite însă acest gest de revoltă.
Alina, o asistentă medicală de la Spitalul Judeţean din Vaslui, nu are cum să renunţe la serviciu. E divorţată, are un copil de crescut şi o mamă de întreţinut.
„Acum, când plec la serviciu, parcă plec la o condamnare, mă închin de mai multe ori şi mă rog să scăpăm cu toţii, şi eu, şi colegii mei, şi familiile noastre. Mă duc cu frică, dar mă duc”, a declarat pentru Libertatea Alina.
Femeia are peste 20 de ani de experienţă în profesia ei şi mărturiseşte că nu s-a temut până acum pentru viaţa ei, când intră pe tură.
„De când a început criza coronavirusului, noi, cei de la secţia ATI, am primit fiecare câte o mască cu filtru pentru particule. A trebuit să semnăm pentru ea şi ni s-a spus să o păstrăm o lună. Cum să o păstrăm o lună? În pungă. Dar masca se poate contamina, nu putem să o curăţăm”, spune asistenta din Vaslui.
Durata de utilizare a unei măşti cu filtru variază, de la producător la producător, de la trei la opt ore.
Protejaţi cu rândul
Cei 30 de angajaţi ai secţiei ATI de la SJU Vaslui au primit trei combinezoane pentru risc biologic, trei perechi de ochelari de protecţie şi trei viziere. „Le spălăm, le punem la filtrul UV şi le purtăm cu rândul. Dar nu apucă să stea decât maximum opt ore la raze, ca să fim siguri că sunt decontaminate, ar trebui să le ţinem 24 de ore”, relatează angajata SJU.
Asistenta a adăugat că se teme pentru viaţa ei şi a familiei sale, deşi respectă cu stricteţe normele de siguranţă la intrarea şi la ieşirea din spital.: „I-am rugat pe medici să ne instruiască, să ne printeze paşii, durează cam 15 minute echiparea, 15 minute dezechiparea. E mai important cum te dezbraci decât cum te îmbraci, trebuie să ai grijă să laşi toate hainele purtate în spital, să treci prin cabina de duş, apoi să iei alte haine, pentru a ieşi afară”.
Cu toate acestea, riscurile există, iar Alina crede că locuitorii oraşului nu iau în serios avertismentele medicilor. „Ne-au fost aduse, zilele astea, două femei care tocmai născuseră şi apăruseră complicaţii. Ele n-au declarat nimic la internare. Noroc că ne-au spus cei de la ambulanţă, aflaseră şi ei de la vecinii femeilor, că soţii lor se întorseseră de curând din Spania şi am ştiut să le izolăm”.
Lista imposibilă
De ce au nevoie angajaţii ATI de la SJU Vaslui? Cel puţin de echipamentul cu care a apărut ministrul muncii, la o şedinţă. Adică de viziere cu filet, de ochelari, de măşti FFP2 şi FFP3.
Apoi au nevoie de combinezoane, de căciuli tip cagulă, de mănuşi medicale lungi, 3/4, de botoşei lungi, până la genunchi, de halate impermeabile, de şerveţele şi de containere cu pedală, „să nu mai atingem cu mănuşa capacul coşului de gunoi”.
După fiecare item din enumerare, Alina adăuga: „cât de multe”. „Nu ştiu cum se vede criza asta de pe scaun, din birouri, poate COVID-19 nu ajunge până acolo, dar noi, fără echipamentele astea, suntem condamnaţi. Vă rugăm: nu ne lăsaţi!”.
Mărturia Alinei e confirmată de conducerea SJU Vaslui, care contează pe sprijinul donatorilor pentru a-şi proteja angajaţii. De la începutul stării de urgenţă, mai multe firme şi persoane din judeţ au donat bani, produse alimentare, spaţii de cazare, echipamente de protecţie.
Totuşi, nu putem vorbi despre subfinanţare la SJU Vaslui, de vreme ce, în primele luni ale lui 2020, instituţia a lansat licitaţii în valoare totală de peste 10 milioane de euro, conform sistemului electronic de achiziţii publice.
Nici ambulanţierii n-au echipament
Spitalul se află în subordinea Consiliului Judeţean Vaslui. Pe durata stării de urgenţă, Spitalul Municipal din Bârlad este spital suport pentru tratarea infecţiilor cu COVID-19, la SJU Vaslui urmând să fie aduse doar cazurile foarte grave, care necesită intubare. În total, cele două spitale dispun de 17 paturi cu ventilatoare mecanice (10 la Vaslui, 7 la Bârlad).
Şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au cerut ajutorul cetăţenilor pentru a putea face rost de echipamente de protecţie contra coronavirusului.
Într-un „apel către comunitate”, postat pe Facebook, conducerea SAJ Vaslui susţine că are „nevoie urgentă de aparat pentru dezinfectat sediile şi autosanitarele, combinezoane, măşti de înaltă protecţie şi mănuşi nesterile”.
foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro