Marţi, la ora 16.00 a fost invitată la audieri Emilia Baron, asistenta medicală de la Maternitatea Bucur, care a uitat în incubator un bebeluş de numai două zile. Odată cu ea au mai fost invitate asistenta şefă şi directorul de îngrijiri.

Florian Chiru a mai spus că incubatorul era vechi de 20 de ani, ultima revizie făcându-se în 2008, când s-a constatat că aparatul era bun. El a precizat că organizaţia profesională reclamă de ani de zile lipsa asistenţilor medicali, dar posturile rămân blocate. Se pare că asistenta inculpată era singură pe tură la momentul întâmplării accidentului şi trebuia să se ocupe singură de nou-născuţii de la sala de naşteri.

A fost doar o greşeală

Potrivit vicepreşedintelui Ordinului Asistenţilor Medicali, în acest caz este vorba doar despre o greşeală, care va fi sancţionată conform legii, mergând de la avertisment şi până la retragerea dreptului de practică.

Nou-născutul a fost supus, luni dimineaţă, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unei intervenţii de transplant de piele pe 18 % din suprafaţa corpului.

Conducerea Spitalului „Sfântul Ioan”, de care aparţine Maternitatea Bucur, i-a desfăcut contractul de muncă asistentei, iar şeful Secţiei neonatologie şi asistenta şefă au fost schimbaţi din funcţie, în cazul lor fiind luată şi măsura reducerii salariilor şi a indemnizaţiilor cu zece la sută timp de trei luni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News