ComenteazăCând zidul Berlinului cădea, Livia – pe atunci o tânără care abia dacă împlinise 22 de ani -, era deja în Germania. Trăia „pe viu” momentele istorice de unificare a capitalei Germaniei, a vestului democratic cu estul comunist, jumătăți impare ale ideologiilor politice.
Venise în vizită la o prietenă care, fără să stea pe gânduri, i-a oferit adăpost atunci când Livia i-a spus că nu vrea să mai revină în România. A lucrat întâi în hoteluri, ce a fost nevoie.
Prietena mea s-a oferit să mă găzduiască imediat ce i-am spus că nu mă mai întorc. Era un avantaj enorm pentru că aveam unde să stau, dar și un ghid de viață. Nu știam un cuvânt în germană, dar cu eforturi am învățat-o rapid. Din cărți, de la televizor, de pe stradă. Am vrut să mă integrez rapid și cred că am reușit.
Livia Zymny:
De la personal
necalificat în hotel, la asistentă medicală într-un important azil
Livia spune că nu dintr-o dată, printr-o revelație, ci zi după zi și-a descoperit vocația de a lucra cu oamenii. Zilele s-au făcut luni, iar lunile s-au transformat în ani, ani în care s-a școlit, a făcut cursuri – în geriatrie, în boli asociate demenței senile, în Alzheimer, în psihologie.
Așa a ajuns asistentă și lucrează într-un important centru din Berlin, așezământ pentru îngrijirea bătrânilor. Alături de echipa din care face parte – medici, asistente, infirmieri și bucătărese din mai multe țări -, Livia e mândră de ce face.
”Singurătatea doare și acești oameni, unii blocați în lumea lor, nu trebuie să fie singuri”
Pacienți – o sută la număr -, sunt oameni care au pornit în viață chiar și cu un secol în urmă. Cel mai tânăr are 82 de ani, iar cel mai vârstnic are 101 ani.
”Iubesc oamenii, iubesc viața, iubesc meseria pe care o fac. Toți vom ajunge acolo, la bătrânețe, la acel capăt de drum, și cineva ar trebui să ne fie aproape”, spune Livia Zymny.
Singurătatea doare și acești oameni, acum fără posibilitatea de a se mai ajuta, unii dintre ei blocați în lumea lor din cauza unor afecțiuni neurologice, nu trebuie să fie singuri. O vorbă bună, caldă, o atingere de mână înseamnă mult pentru ei. Răspunsul lor poate fi un zâmbet, o îmbrățișare sau o lacrimă de recunoștință.
Livia Zymny:
Ce face Livia Zymny? Pe tura ei, administrează tratamentele pacienților (injecții, perfuzii, medicații orale, tratamente pentru dureri și pentru răni deschise), coordonează manevrele de îngrijire a bătrânilor, primește rapoarte din două în două ore cu privire la starea fiecăruia și ia decizii. Urmărește personalizarea meniurilor în funcție de afecțiunile bătrânilor.
Românca este și printre cei cea pe umerii căreia care dificila misiune de a anunța rudele atunci când un bătrân se stinge.
Nu e ușor, nu le poți spune oamenilor în față, direct că au pierdut pe cineva drag. Trebuie să o faci cu foarte mult tact și cu mult bun simț. O dată, am stat lângă o doamnă până și-a dat ultima suflare. Am ținut-o de mână. A știut că nu va muri singură, ceea ce a fost foarte important pentru ea. Mai alină suferința cauzată de iminenta apropiere a morții. Pentru mine a fost un șoc.
Livia Zymny:
Cu ajutorul tehnicilor
de respirație, a salvat o bătrână care s-a înecat cu mâncare
De curând, românca a salvat de la moarte o pacientă care s-a înecat cu în timp ce mânca. Aproape 40 de minute, Livia a aplicat toate procedurile permise pentru ca bătrâna, locuitor al căminului, să-și revină.
”Permise”, pentru că în codul școlii de profil pe care a absolvit-o e interzis să bați pacientul pe spate, nu ai voie să-l smucești în vreun fel ”sau să-l așezi în cine-știe-ce poziții”, cum spune Livia.
Nu m-am speriat nici o clipă, altfel chemam serviciul de urgențe care venea rapid. Am știut că pot să o ajut, dar a durat ceva. Nu puteam să risc să mă opresc din manevre. Sunt proceduri bazate pe exerciții de respirație pe care le-am învățat în școală, pe care le-am tot exersat. Am salvat-o și sunt tare mândră.
Livia Zymny:
Nici un bătrân din
centru nu s-a îmbolnăvit de coronavirus
La un moment dat, coronavirusul – inamicul invizibil al întregii planete -, a închis toate centrele de bătrâni din Germania. La fel s-a întâmplat și cu cel în care lucrează Livia.
Acum, accesul aparținătorilor e liber, dar e foarte bine controlat. Intră doar o singură persoană la fiecare bătrân, iar regula de aur este distanța de unul, doi metri dintre ei.
Regulile sunt afișate chiar la intrarea în cămin și orice abatere poate duce la întreruperea vizitei. Respectarea standardelor, dublate de măsuri de precauție, a reușit să țină virusul departe de bătrânii și așa firavi. Nici unul dintre ei nu s-a îmbolnăvit.
”Se fac dezinfecții de două ori pe zi, personalul poartă permanent măști medicinale care sunt schimbate de câteva ori pe tură. În cazuri mai grave, când curăț răni deschise port echipament complet de protecție: măști, halat, mănuși. Plus igiena, antidotul principal împotriva virusului, care este strictă, dar nu împinsă la paranoia”, spune Livia Zymny.
Oricum, spălatul, curățenia și dezinfecția centrului se făceau și înainte. E ceva normal să ții curățenie nu numai în pandemie. Poate și de aceea nu am avut îmbolnăviri.
Livia Zymny:
Livia Zymny spune că, cel mai mult, o impresionează poveștile celor o sută de oameni. Profesori, florari, muncitori… Le ascultă întâmplările de viață și dramele de război. Fiecare i se par prețioase.