Asistenta care a avut însă curajul să dezvăluie neregulile s-a ales acum cu contractul de muncă desfăcut, pe motiv că a lipsit nejustificat de la serviciu pe perioada cât s-a aflat în greva foamei.

Asistentul anestezist Mariana Luceanu a primit joi înștiințarea de desfacere a contractului de muncă, care va intra în vigoare începând de vineri, relatează Digi24.

La începutul lui august, femeia a intrat în greva foamei, protestând astfel timp de 17 zile, iar imediat după asta a fost cercetată disciplinar.

Mariana Luceanu a intrat în greva foamei, alături de un coleg asistent, la începutul lunii august, iar timp de 17 zile ei şi-au manifestat nemulţumirile în acest mod.

Cei doi au reclamat condiţiile în care sunt trataţi pacienţii, dar şi lipsurile din Spitalul Universitar, precum lipsa dezinfectantului sau a aparaturii.

Imediat după încetarea grevei, asistenta a fost cercetată disciplinar de conducerea spitalului pe motiv că în anumite zile din perioada în care a protestat, nu s-a prezentat la serviciu.

La momentul intrării în greva foamei, Mariana Luceanu depusese o cerere de concediu de odihnă pentru a putea face greva foamei. Cererea, însă, nu ar fi fost nici aprobată şi nici respinsă, relatează epoch-times.ro.

În urma demersului celor doi asistenţi, Ministerul Sănătăţii a trimis la Spitalul Universitar Corpul de Control pentru a verifica cum au fost cheltuiţii banii primiţi de unitatea medicală în ultimii șapte ani. Rezultatele acestui control nu au fost făcute publice nici până astăzi.

Sursa foto: epoch-times.ro


VIDEO/ Mesaj neașteptat în redacția Libertatea al purtătorului de cuvânt al BOR. Patriarhul îi ceartă pe preoții „inchizitori” și îi apără pe credincioși!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News