ComenteazăPovestea Roxanei a început pe data de 12 iunie 1981, la Braşov, şi poate deveni oricând scenariul unui film de succes. ”Despre părinţii mei nu-mi mai aduc prea bine aminte. Nu ştiu dacă au fost sau nu pasionaţi de sport pentru că au decedat atunci când eu aveam 9 ani, într-un accident de maşină. Mai am încă două surori şi, din câte îmi mai aduc eu aminte, nu erau nici ele prea mari sportive. Sportul a fost însă mereu viaţa mea”, spune fotbalista.
Îşi împarte timpul între sala de operaţii şi terenul de fotbal
Ea ne lămureşte cum a ajuns la Aalst, localitate situată la 30 km de Bruxelles: ”Am pus piciorul pe minge de mică. Pot spune că am jucat fotbal de când mă ştiu. Am început să joc fotbal la început cu băieţii de la bloc, după aceea la şcoală cu colegii de clasă. Am fost legitimată la Fartec Braşov, dar la scurt timp am plecat în Belgia şi visul meu s-a împlinit. Jucam fotbal într-o echipă adevărată, SK Lebeke Aalst, cu ghete adevărate. Totul superb, mai ales suporteri care îmi strigau numele la fiecare meci. Am câştigat titlul de campioană în 2003 şi am primit 850 de euro, iar ministrul sportului ne-a primit în audienţă. Ne-a dat flori, echipament şi medalii de campioane. Din păcate, din cauza problemelor financiare echipa respectivă s-a desfiinţat”.
Românca a continuat să joace pentru o altă echipă, al cărui teren era însă prea departe de oraşul de reşedinţă, mai ales că frecventa şi cursurile unei şcoli postliceale de asistente medicale. ”Cu părere de rău, a trebuit să abandonez clubul respectiv, iar în acest moment joc pentru FC Diesel Ternat, în liga a doua provincială. În acelaşi timp, sunt asistentă medicală în spitalul ASZ Aalst, acolo unde îi ajut pe medici în timpul operaţiilor cardiace. Mă bucur în continuare de fotbal!”, conchide Roxana Răileanu.
”Ne cred nişte furăcioşi!”
După 10 ani petrecuţi printre străini, Roxana spune că, în ciuda efortului depus şi seriozităţii, nu a putut să le schimbe părerea belgienilor depsre români. ”Am plecat din ţară pentru a îmi face o viata mai bună, dar la început nu e uşor să trăieşti departe de cei dragi. Belgia o ţară foarte rece, şi la propriu, dar şi la figurat. Cel mai greu a fost să învăţ limba. Vorbeam franceza, dar în regiunea unde locuiesc eu se vorbeşte flamanda. Nu am prea mult contact cu alte persoane din Romania, deci nu pot spune cum o duc românii de aici. Aflu de conaţionali doar citind ziarul sau de la televizor şi ceea ce aflu nu e pozitiv. Ne fac furăcioşi şi nu le pot schimba părerea pe care şi-au format-o despre români”, spune cu amărăciune Roxana.
Despre fetele cu care joacă fotbal se spune că sunt lesbiene, dar Roxana spune că este o ideee preconcepută. ”O parte din ele sunt lesbiene, dar e o chestie care nu mă deranjează deloc. Dacă ele sunt fericite aşa, de ce să am ceva eu împotrivă? Fiecare îşi alege cale în viaţă. Dacă ele joacă bine fotbal nu am nici o problemă cu ele. La un moment dat erau foarte multe echipă şi chiar m-au cerut în căsătorie pentru a putea să obţin mai uşor cetăţenia belgiană”, explică sportiva.
Dezamăgită de oficialii FRF
”Despre fotbalul feminin din România nu mai ştiu prea multe. Înainte eram foarte interesată, dar de când mi-au promis că mă vor convoca la echipa naţională şi nu au mai revenit nici măcar cu un telefon, mi-am pierdut interesul. M-am bucurat mult pentru Cristi Chivu, care a câştigat Liga Campionilor, pentru că este unul dintre fotbaliştii mei preferaţi”, a mărturisit braşoveanca.