Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!

În 2019, Charlotte Lay, din Bradford, a luat o decizie impulsivă și a încercat să-și pună capăt vieții. După 5 ani, ea a împărtășit povestea cu happy-end, în speranța că îi ajută pe alții să știe că nu sunt singuri pe lume și pentru a arăta ce impact poate avea bunătatea cuiva asupra celui care se luptă cu traume.

Sper că, împărtășind povestea mea, oamenii își vor da seama că nu sunt singuri și că ajutorul este mereu acolo.

Charlotte s-a luptat cu probleme de sănătate mintală, după ce a suferit traume în urma unei relații abuzive în adolescență. A fost, de asemenea, diagnosticată cu tulburare depresivă majoră, anxietate, tulburare de stres posttraumatic (PTSD) și tulburare de personalitate limită.

„S-a oprit la câțiva metri de mine”

„Nu știu ce a declanșat tentativa mea de sinucidere, dar a fost o decizie impulsivă”, explică, azi, Charlotte. „Aveam uniforma de asistentă medicală, mergeam spre serviciu, dar simțeam că ceva nu este în regulă. Am coborât din tren și m-am așezat pe o bancă, pe peron. Conductorul m-a întrebat dacă sunt bine și i-am spus că da. În timp ce stăteam acolo, am luat decizia de a sări pe șine”, rememorează femeia.

Am mers pe șine și m-am așezat, departe de gară, așteptând. Nu știu cine a tras alarma, dar trenul care venea a încetinit la câțiva metri de mine!

Charlotte a fost abordată de mecanicul trenului Northern Railway, Dave, care a a vorbit cu ea timp de o jumătate de oră.

Charlotte Lay. Foto via Ellie Stocker (NHS West Yorkshire Integrated Care Board)

„Am vorbit jumătate de oră. Dintr-odată, viața nu se mai simțea la fel de grea”

„Din ceea ce îmi amintesc, conversația a fost doar despre lucruri banale, despre viețile noastre, dar a fost suficientă pentru a-mi alunga criza. Dintr-odată, viața nu se mai simțea la fel de grea”, afirmă ea.

Dave a îngenuncheat în fața Charlottei, înainte de a se prezenta. I-a spus că vor discuta „până când se va simți suficient de confortabil”.

Ulterior, Charlotte a acceptat să se urce într-un taxi și a fost dusă la stația Skipton, unde a fost lăsată în custodia poliției și a echipajelor medicale.

„A doua zi, mi-am trasat misiunea de a-l găsi pe bărbatul care fusese atât de amabil cu mine. Prin Facebook și prin niște colegi de-ai lui l-am găsit”, povestește britanica.

După ce Dave i-a răspuns, precizând că „este disponibil ori de câte ori doresc”, au început să facă schimb de mesaje zilnic. S-au întâlnit la o cafea, după ce au discutaseră două luni pe internet

Acum el este soțul meu. Ne-am căsătorit în 2022, când eram însărcinată în 22 de săptămâni cu primul nostru copil!

„A fost genial în ziua aceea”

Intervenția lui Dave i-a salvat viața: „L-am întrebat, la un moment dat, dacă a urmat cursuri specializate, pentru că a fost genial în ziua aceea. Mi-a spus că nu făcuse, ci că a vorbit doar despre lucrurile pe care și-ar fi dorit să le fi zis altora înaintea mea, unor oameni cu care nu a avut ocazia să vorbească și care au sfrâșit”.

„Sper că, împărtășind povestea mea, oamenii își vor da seama că, deși ar fi ideal dacă am avea fiecare o pregătire de specialitate pentru a face față unei crize de sănătate mintală, toți suntem capabili să ajutăm fiind empatici”, a insistat asistenta medicală.

„Încă am nevoie de sprijin. Îi sunt etern recunoscătoare lui Dave pentru că a oprit acea zi și că a fost atât de răbdător și de înțelegător”, a mai spus Charlotte.

West Yorkshire Health and Care Partnership se angajează să reducă ratele de sinucidere în întreaga regiune, urmărind o reducere de minimum 10% în următorii 5 ani.

Povestea Charlottei Lay a fost publicată pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale.


Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului, între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail, la sos@antisuicid.ro.

Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic – puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop.

În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

 
 

Urmărește-ne pe Google News