Libertatea a scris despre cum firma primăriei a angajat o asistentă medicală condamnată definitiv în 2017 pentru trafic de influență și instigare la dare de mită, după ce i-a cerut unui pacient 2.700 de lei pentru ca acesta să fie operat mai repede de un medic de la Spitalul Sf. Pantelimon. Instanța i-a dat 3 ani de închisoare cu suspendare și 2 ani interzicerea unor drepturi, inclusiv acela de a ocupa o funcție publică.
Condamnată penal, reprezintă o societate a primăriei în instanță
Carmen
Frunzulică lucrează la AES din iunie 2017, potrivit companiei,
nu din 2019, așa cum a scris Libertatea inițial, după informațiile
luate din declarațiile de avere ale consilierei juridice.
Sursele Libertatea au punctat că Frunzulică a reprezentat Primăria Sectorului 5 și AES în peste 15 litigii ori procese. “A fost angajat și un alt avocat la ultimele dosare, însă, oricum, are și ea delegație”, susțin oamenii care cunosc situația din primărie.
”Amenajare Edilitară și Salubrizare SA este o societate comercială ce își desfășoară activitatea în baza Legii 31/1990 (privind societățile comerciale, n.r.), având un contract individual de muncă cu doamna Frunzulică Carmen din data de 6.06.2017. Menționăm faptul că aceasta nu ocupă o funcție publică, iar condamnarea și interdicțiile izvorâte din aceasta nu privesc profesia pe care aceasta o desfășoară în cadrul societății noastre”, se arată în răspunsul AES.
AES, deși funcționează ca o societate comercială, primește banii publici, pentru că acționar majoritar la Amenajare Edilitară și Salubrizare SA este Consiliul Local Sector 5.