Curtea de Apel Galați a pronunțat verdictul definitiv în cazul unei asistente medicale din Focșani care își făcuse un obicei din a promite angajări fictive și decizii de încadrare în diferite grade de invaliditate. Pe 26 aprilie 2021, Geta Dumitru a fost condamnată la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență în formă continuată.

Judecătorii au revocat suspendarea executării sub supraveghere a unei alte pedepse de trei ani de închisoare, care îi fusese aplicată în 2012 tot pentru trafic de influență. 

Sancțiunea penală a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani și 4 luni de închisoare aplicată acum pentru ultimele fapte comise de asistenta medicală, rezultând astfel pedeapsa amintită anterior. Instanța a confiscat de la asistenta medicală sumele de 1.600 de lei și 800 de euro, bani pe care îi obținuse prin promisiuni false.

Zeci de persoane păcălite cu sume între 200 și 800 de euro

Șase persoane au plătit mii de euro în speranța că se vor putea angaja sau vor obține încadrarea într-un grad de invaliditate, dar au realizat în cele din urmă că asistenta medicală le luase banii și nu intenționa să facă nimic din ce promisese.

„În perioada iulie-august 2015 şi septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins şi primit sume de bani totalizând 7.100 de euro, de la un număr de șase denunţători, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Focşani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea şi Comisia de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate”, au stabilit reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

26 de persoane păcălite în 2011

Geta Dumitru nu este la prima faptă de acest gen. În 2011, când era angajată la Spitalul Județean din Focșani, ca asistent medical la secția de Pediatrie, a păcălit 26 de persoane cu diverse sume de bani, cuprinse între 200 și 800 de euro, cărora le-a promis că le va facilita întocmirea dosarelor de pensionare anticipată sau încadrarea în diferite grade de handicap, spun procurorii.

Curtea de Apel Galați a condamnat-o atunci la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a obligat-o să restituie banii păgubiților. 

Urmărește-ne pe Google News