Lucy Letby a devenit cea mai prolifică ucigașă în serie de copii din Marea Britanie din timpurile moderne. Femeia în vârstă de 33 de ani a fost, de asemenea, condamnată pentru că a încercat să ucidă alți șase bebeluși la spitalul Countess of Chester. din Cheshire, între iunie 2015 și iunie 2016, scrie BBC.
Letby a injectat în mod deliberat bebeluși cu aer, i-a hrănit forțat pe alții cu lapte și a otrăvit doi dintre ei cu insulină.
Sâmbătă, într-o investigație publicată de BBC, se arată cum șefii spitalului la care asistenta lucra nu au reușit să investigheze acuzațiile aduse lui Lucy Letby și au încercat să reducă la tăcere medicii, după cum susține consultantul principal de la unitatea neonatală.
De asemenea, spitalul a întârziat să cheme poliția, în ciuda avertismentelor de luni de zile că asistenta ar fi putut ucide bebeluși.
Consultantul principal al unității, doctorul Stephen Brearey, a lansat pentru prima dată îngrijorări cu privire la asistenta Letby în octombrie 2015. Nu s-a luat nicio măsură și ea a continuat să le provoace suferință altor cinci bebeluși, omorând doi.
Letby a fost găsită vinovată de uciderea a șapte bebeluși și de încercarea de a ucide alți șase într-o unitate neonatală de la spitalul Countess of Chester, din regiunea Cheshire, din nord-vestul Marii Britanii, nu departe de Liverpool.
Primele cinci crime au avut loc toate între iunie și octombrie 2015 și – în ciuda lunilor de avertismente – ultimele două au avut loc în iunie 2016.
Jurnaliștii de la BBC Panorama și BBC News au investigat modul în care Letby a reușit să ucidă și să facă rău atâtor bebeluși atât de mult timp.
Ancheta acestora dezvăluie o listă de eșecuri și ridică întrebări serioase cu privire la modul în care spitalul a răspuns la aceste decese.
Dr. Brearey spune că a cerut ca Letby să fie scoasă din serviciu în iunie 2016, după ultimele două crime. Conducerea spitalului a refuzat inițial.
Ce au descoperit jurnaliștii BBC
Managerul de top al spitalului a cerut medicilor să îi scrie scuze lui Letby și le-a spus să nu mai facă acuzații împotriva ei.
Doi consultanți au primit ordin să participe la o mediere cu Letby, deși o suspectau că ucide bebeluși
Când a fost mutată, în cele din urmă, Letby a fost repartizată la biroul de risc și siguranță a pacienților, unde a avut acces la documente sensibile din unitatea neonatală și a fost în imediata apropiere a managerilor de rang înalt a căror sarcină era să o investigheze.
Decesele nu au fost raportate în mod corespunzător, ceea ce a însemnat că rata ridicată de mortalitate nu a putut fi detectată de sistemul NHS (autoritatea de sănătăte britanică, n.red.) în general, a declarat pentru BBC un manager care a preluat conducerea după decese.
Pe lângă cele șapte condamnări pentru crimă, Letby era de serviciu când alte șase decese de bebeluși au avut loc la spital – iar poliția și-a extins investigația.
Doi bebeluși au murit, de asemenea, în timp ce Letby lucra la Spitalul de Femei din Liverpool.
2015: „Nu poate fi Lucy”
Înainte de iunie 2015, în unitatea neonatală de la Spitalul Countess of Chester se înregistrau aproximativ două sau trei decese de bebeluși pe an. Dar în vara anului 2015, s-a întâmplat ceva neobișnuit.
Numai în luna iunie, trei bebeluși au murit în decurs de două săptămâni. Decesele au fost neașteptate, așa că doctorul Stephen Brearey, consultantul principal la unitatea neonatală, a convocat o întâlnire cu managerul unității, Eirian Powell, și cu directorul de asistență medicală al spitalului, Alison Kelly.
„Am încercat să fim cât mai minuțioși posibil”, spune Dr. Brearey. O analiză a personalului a arătat că Lucy Letby fusese de serviciu în timpul celor trei decese. „Cred că îmi amintesc că am spus: „Oh, nu, nu poate fi Lucy”. Nu, e drăguță Lucy”, spune el.
Cele trei decese păreau să nu aibă „nimic în comun”. Nimeni, inclusiv doctorul Brearey, nu a suspectat ceva necurat.
Dar, până în octombrie 2015, lucrurile s-au schimbat. Mai muriseră încă doi bebeluși, iar Letby fusese în tură pentru amândoi.
În acest moment, Dr. Brearey a devenit îngrijorat că Letby ar putea face rău bebelușilor. El a contactat din nou managerul unității, Eirian Powell, care nu părea să-i împărtășească îngrijorările.
Într-un e-mail, din octombrie 2015, managera a descris asocierea dintre Letby și decesele neașteptate ale bebelușilor ca fiind „nefericită”. „Fiecare cauză a decesului a fost diferită”, a spus ea, iar asocierea cu Letby a fost doar o coincidență.
Managerii superiori nu păreau să fie îngrijorați. În aceeași lună – octombrie 2015 – Dr. Brearey spune că îngrijorările sale cu privire la Letby au fost transmise directorului de asistență medicală Alison Kelly. Dar nu a primit niciun răspuns.
Colegii consultanți ai doctorului Brearey erau, de asemenea, îngrijorați de Letby. Și nu era vorba doar de morțile neașteptate. Alți bebeluși sufereau colapsuri non-fatale, ceea ce înseamnă că aveau nevoie de resuscitare de urgență sau de ajutor pentru respirație, fără nicio explicație clinică aparentă. Letby era mereu la datorie.
Impasibilă în fața suferinței unui bebeluș
În februarie 2016, un alt consultant, Dr. Ravi Jayaram, spune că a văzut-o pe Letby stând în picioare și privind când un bebeluș – cunoscut sub numele de Baby K – părea să nu mai respire.
Dr. Brearey a contactat-o pe Alison Kelly și pe directorul medical al spitalului, Ian Harvey, pentru a solicita o întâlnire urgentă. La începutul lunii martie, el i-a scris și lui Eirian Powell: „Trebuie să vorbim din nou despre Lucy”.
Au trecut trei luni și alți doi bebeluși au fost la un pas de moarte, până când, în luna mai a aceluiași an, Dr. Brearey a obținut întâlnirea cu managerii superiori pe care o ceruse. „Nu putea exista niciun dubiu cu privire la preocupările mele la acea întâlnire”, spune el.
Dar ceilalți participanți la întâlnire păreau să nege. Dr. Brearey a spus că directorul Ian Harvey și Allison Kelly au ascultat pasiv în timp ce el își explica îngrijorările sale cu privire la Letby. Dar i s-a permis să continue să lucreze.
Punctul de cotitură
La începutul lunii iunie, încă un copil avusese probleme. Apoi, spre sfârșitul lunii, doi dintre cei trei tripleți prematuri au murit în mod neașteptat la 24 de ore unul după celălalt. Letby a fost în tură în timpul ambelor decese.
După moartea celui de-al doilea triplet, Dr. Brearey a participat la o întâlnire pentru personalul traumatizat.
El spune că, în timp ce alții păreau „să se prăbușească aproape în fața ochilor tăi”, Letby a respins sugestia lui că trebuie să fie obosită sau supărată. „Nu, mă întorc mâine în tură”, i-a spus ea. „Era destul de fericită și încrezătoare că vine la serviciu”, spune el.
Pentru Dr. Brearey și colegii săi consultanți, moartea celor doi tripleți a fost un punct de cotitură. În acea seară, Dr. Brearey spune că a sunat-o pe Karen Rees, directorul de serviciu, și a cerut ca Letby să fie scoasă din tură. Aceasta a refuzat.
Dr. Brearey spune că i-a reproșat că a luat această decizie împotriva dorinței a șapte consultanți pediatri – și a întrebat-o dacă își va asuma responsabilitatea pentru orice s-ar putea întâmpla cu alți bebeluși în ziua următoare. El spune că Karen Rees a răspuns „da”.
În ziua următoare, un alt bebeluș – cunoscut sub numele de Baby Q – era să moară, tot în timp ce Letby era de serviciu. Asistenta a mai lucrat încă trei ture înainte de a fi în cele din urmă îndepărtată din unitatea neonatală – la mai bine de un an de la primul incident.
Morțile suspecte și colapsurile au încetat apoi.
Mutată, nu suspendată
Cu toate acestea, asistenta medicală nu a fost totuși suspendată. În schimb, ea a fost mutată la biroul de risc și siguranță a pacienților din cadrul spitalului. Aici se bănuiește că a avut acces la documente sensibile referitoare la unitatea neonatală a spitalului. De asemenea, ea a avut acces la unii dintre managerii de rang înalt a căror sarcină era să o investigheze.
La 29 iunie 2016, unul dintre consultanți a trimis un e-mail cu subiectul „Ar trebui să ne adresăm unei investigații externe?”. „Cred că avem nevoie de ajutor din partea unor agenții externe”, a scris el. „Iar singura agenție care ne poate investiga pe toți, cred, este poliția”.
Managerii au refuzat însă, susținând că ar fi o catastrofă să transforme secția medicală în scena unor crime. O echipă de specialiști în medicină a fost preferată în locul poliției, iar una dintre recomandările lor, aceea de a investiga moartea a patru dintre bebeluși, a fost ignorată de conducerea spitalului.
Mai mult, conducerea spitalului i-a cerut scuze asistentei medicale pentru stresul provocat de această situație.
În martie 2017 însă, la insistențele consultanților, spitalul a sesizat poliția.
În primăvara lui 2018, doctorul Brearey a descoperit că unul dintre bebeluși fusese otrăvit cu insulină. Câteva luni mai târziu, asistenta medicală a fost arestată. Trecuseră trei ani de la primele suspiciuni.
Eva09 • 20.08.2023, 10:48
Nu știu cum sunt tratate bolile psihice in alte tari , dar in România îți tratezi sufletul și mintea doar cu medicamentele de la psihiatru . Psihoterapia nu este gratuită si e foarte rău pentru multe persoane care nu au bani . Bolile psihice sunt de la ușoare pana la cele mai mari coșmaruri ale omului .