Comentează- Franța a intrat în stare de urgență pentru cel puțin patru săptămâni. În prezent, peste 32% din capacitatea secțiilor ATI este ocupată de pacienți cu COVID-19.
- În Franța, există sistemul de sănătate public, semiprivat, care este jumătate public, jumătate privat și sistemul privat.
- La începutul pandemiei, Autoritatea Regională de Sănătate (ARS), echivalentul DSP-ului de la noi, a împărțit spitalele pe categorii și pe planuri. Spitalele publice au făcut parte din prima linie, planul A, cele semiprivate din linia a doua și clinicile private, din a treia.
- Când afluxul de pacienți cu COVID a fost foarte mare, toate spitalele și toate clinicile au trecut în linia 1, explică Carmen Predescu.
“Situația este mult mai gravă decât se spune și de aceea s-au luat aceste măsuri de izolare. Sistemul medical nu va rezista. Lucrez în prima linie și deja m-am obișnuit că o să fiu contaminată. Ne-am obișnuit toți cu această idee. Sper doar să facem o formă ușoară”, avertiza asistenta pe Facebook, în luna martie, într-o perioadă în care țările își închideau granițele și oamenii erau trimiși în izolare.
“Oamenii nu cred în acest virus”
Carmen Predescu, asistentă la blocul operator, povestește pentru Libertatea ce au învățat-o aceste luni, din martie până azi, timp în care a lucrat față-n față cu COVID-19.
Povestea ei spusă la mijloc de octombrie începe cu gândul la prima zi de după carantina totală din primăvară:
“Am plâns de bucurie. Chiar dacă am stat blocată în trafic 45 de minute la un semafor, lucru pe care dacă l-ai face zi de zi, te-ai enerva, am plâns de bucurie pentru că am văzut că Parisul trăiește”, spune asistenta.
Crede că măsurile de carantină n-ar fi fost impuse, dacă oamenii ar fi respectat regulile. “Dar nu le respectă, nu cred în acest virus”.
“În primăvară s-au ținut alegerile locale, deși situația era extrem de gravă”
– În martie spuneați că vă temeți că vă veți infecta și sperați să faceți o formă ușoară. Ce s-a întâmplat de atunci?
– Au fost foarte mulți colegi contaminați, eu nu am fost deocamdată. În luna martie, noi, în Franța, nu am crezut ce se întâmpla în China până când nu am văzut sistemul medical din Italia depășit de situație. Și asta pentru că lucrez cu medici de origine italiană, care au familiile în Italia. Și care au în familie cadre medicale în sistem.
Atunci noi, cadrele medicale, nu am înțeles de ce a trebuit să se țină primul tur al alegerilor locale, știind că situația este foarte, foarte gravă. Ne întrebam de ce nu ne bagă în carantină. Ei spuneau că trebuie făcute alegerile pentru că s-au cheltuit foarte mulți bani. A doua zi, după alegeri, ne-au băgat în carantină.
“Eram blocați în sistemul de sănătate pentru că nu aveam materiale”
Eram disperați că lumea nu credea, nu înțelegea, nu purta mască. Noi eram deja blocați în sistemul de sănătate, pentru că nu aveam materiale. Am spus că ne e frică de infectare, pentru că nu aveam măști, combinezoane, viziere, nu aveam absolut nimic.
Eu am încercat să avertizez că ceea ce se întâmplă în Franța va veni și în România și să încerc să ajut cu informațiile de aici, să se ia măsuri la timp în România.
În toată perioada asta, eu mi-am sunat foști colegi de la Urgențe, de la Vâlcea, am ținut legătura cu ei și le-am trimis mesaje video cu protocoalele: cum ne îmbrăcăm, cum ne dezbrăcăm, ca să nu ne contaminăm. Pentru că pe proceduri am fost cu mult înaintea României.
Carmen Predescu, asistentă medicală în Franța:
– Cât timp a durat până când ați primit echipamentul de protecție necesar?
– Cam trei săptămâni până ne-am organizat. În condițiile în care purtam normal o mască chirurgicală, mai ales în blocul operator, pe care, conform epidemiologilor și protocoalelor, o schimbam la 3-4 ore. Dacă înainte făceam lucrul ăsta, când a început pandemia, purtam doar două măști pe zi. O schimbam doar în pauza de masă, când mergeam să mâncăm, pentru că nu aveam măști.
“Niciun sistem medical din nicio țară nu a fost pregătit pentru așa ceva”
– Ce au spus foștii colegi de la Vâlcea când le-ați trimis aceste protocoale?
– Au fost mulțumiți. Vedeau și ei, începuseră și ei să se pregătească. Aceeași problemă a fost și în România. Nu erau materialele medicale. Sincer, părerea mea este că niciun sistem medical din nicio țară nu a fost pregătit pentru așa ceva.
“Numărul de paturi ocupate din reanimare contează, nu cel de contaminări”
– Și acum, pentru valul doi, cât de pregătiți vi se pare că suntem la nivelul sistemului medical? S-a folosit experiența din martie pentru o mai bună pregătire?
-Nu sunt specialist, dar nici nu pot să spun dacă în România acum e valul unu sau valul doi. În Franța, suntem în valul doi acum, avem 30.000 de contaminări pe zi. Dar, de fapt, sunt concludente paturile din reanimare. Dacă la începutul lunii septembrie erau undeva la 260 de pacienți în reanimare, în regiunea pariziană, în decurs de o săptămână au început să crească, să mai intre încă 200 în reanimare și tot așa. (n.r. –acum sunt aproximativ 2.000 de pacienți în ATI în toată Franța). De fapt, pentru noi numărul de paturi ocupate din reanimare contează, nu cel de contaminări.
“O luăm de la capăt ca în luna martie: reconstruim secții și etaje COVID în spital”
– Lucrați în sistem semiprivat, cum ați început să tratați și bolnavi de COVID?
– Fiecare spital s-a reorganizat, a făcut etaj COVID, cu intubați, cu pacienți cu forme medii, pacienți neintubați. Secțiile de chirurgie, de chirurgie toracică și de ginecologie s-au transformat în secții COVID. Am oprit operațiile programate și am făcut doar urgențele.
După ce am ieșit din valul unu și în momentul în care nu am mai avut cazuri COVID în spital, ne-am reluat ușor, ușor activitatea. Am desființat acele secții COVID pe care le făcusem. Acum o luăm de la capăt, începem să reducem puțin câte puțin activitatea operatorie, reconstruind secții și etaje COVID, pentru a face un circuit separat. O luăm de la capăt ca în luna martie.
– Ați menționat reprogramarea unor operații. Au existat victime colaterale?
– Victimele colaterale există și vor exista în momentul în care anulezi pacienți de oncologie. Am discutat cu chirurgi toracici, iar ei au spus că au avut cazuri de cancere pulmonare care au venit după ce s-a reluat activitatea, iar boala lor se agravase pentru că nu au fost operați la timp.
De aceea, acum ARS-ul a spus: se vor face urgențele, ele vor rămâne – politrauma, accidentele, agresiunile, infarcturile, endocarditele – și oncologia pe primul loc. Nu se mai anulează niciun pacient oncologic, nicăieri în Franța.
– Credeți că o să urmeze o nouă carantină precum cea din primăvară?
– Dacă nu o să mai avem locuri la reanimare, e singura soluție. Deocamdată sunt locuri și tocmai pentru a nu se agrava situația, guvernul a luat măsura ca între orele 21:00 și 6:00 să nu se mai iasă afară decât pe bază de autorizație de muncă.
– Cât de utilă credeți că e măsura asta pe timp de noapte?
– Este foarte utilă, pentru că tinerii nu înțeleg și nu respectă. Aseară (n.r. vineri, 16 octombrie) erau terasele pline, nimeni nu avea mască.
“Cred că în toate țările sunt oameni care nu cred în virusul ăsta”
– În România am avut mai multe proteste împotriva măștii. Vă confruntați cu astfel de situații și în Franța, oameni care nu cred în virus sau care sunt împotriva măștii?
– Același lucru ca și în România există și aici. Și cred că în toate țările din lume sunt oameni care nu cred în virusul ăsta. Nu spun că nu sunt bune rețelele sociale, sunt bune, pentru că avem dreptul la informație, dar există foarte multă informație falsă. Și foarte mulți cred în teoria asta a conspirației.
– Revenind la colegii dumneavoastră care s-au îmbolnăvit, cum v-ați descurcat la nivel de spital?
-N-am rămas fără personal medical pentru că, reducând activitatea operatorie, ne-am descurcat între noi.
– Ați fost trimisă la altă secție?
– Da. În Franța, asistenții de bloc operator fac numai bloc operator și nu administrează medicamente. A fost șocant pentru că pur și simplu de pe o zi pe alta ni s-au schimbat atribuțiile la locul de muncă. În toate spitalele a fost problema asta. Dar ne-am organizat, am făcut echipe mixte și ne-am învățat, ne-am ajutat unul pe altul și am învățat și noi din nou.
“Ne lua două ore-două ore jumate să ne ocupăm de un singur pacient”
– Ce e diferit în ceea ce privește îngrijirea bolnavilor într-o secție de COVID față de una non-COVID?
– Este foarte diferit pentru că îngrijirile sunt foarte complexe, în ideea că trebuie să stai tot timpul să aspiri pacientul care este intubat, îl întorci din poziția de cubitus-dorsal, adică de pe spate, în poziția de cubitus-ventral, pe burtă, la indicația medicului și în funcție de evoluția pulmonară; trebuie să masezi tot timpul pacientul ca să nu facă escare; să faci toaleta; să administrezi medicamentele.
De exemplu, intram eu cu încă o colegă, plus asistenta de anestezie, și ne lua cam două ore-două ore jumate să ne ocupăm de un singur pacient.
Am avut, dacă nu mă înșel, 72 de pacienți intubați și ventilați în perioada martie-mai.
– Pentru ce vă pregătiți, cum vedeți următoarele luni?
– Ne pregătim pentru a crea locuri de reanimare-COVID, să facem ce-am făcut și-n luna martie. Au fost 30.000 de noi contaminări, dar eu una nu mă mai uit la cifrele astea pentru că pot să fie și teste duble. Am deja cunoștințe care s-au testat la un laborator și au ieșit pozitive, la altul – negative și acum așteaptă rezultatul de la al treilea laborator. Deci, mă uit numai pe locurile în reanimare și cum evoluează situația acolo.
– Ce fel de situații generează erorile din cifrele raportate?
– Nu știu să vă spun exact de ce.
“Am avut și tineri fără comorbidități care au decedat”
– Cine ajunge la Terapie Intensivă?
– Am avut și tineri de 20-30-40 de ani care nu au avut comorbidități și au decedat. Am avut și cazuri grave, care au avut comorbidități și s-au vindecat.
Știu un medic chirurg care s-a infectat. Sâmbătă și-a făcut garda liniștit, iar luni l-au internat în spital cu COVID, miercuri l-au intubat, vineri a început oxigenarea extracorporală.
Chirurgul a fost trezit după 3 săptămâni, a ieșit din coma indusă. Dar nimeni nu îndrăznea să-i spună că, cu două zile înainte, o intubaseră pe mama lui, care are 78 de ani. A stat și ea două luni ventilată și intubată, dar s-a trezit și e bine. A început recuperarea.
– Cât stă în medie la Terapie Intensivă un pacient care e intubat?
– Cam trei săptămâni. Aici se întâmplă blocajul, pentru că ai nevoie de un ventilator pentru minimum trei săptămâni. Și nu există atâtea ventilatoare. În plus, ai pacient COVID cu o saturație de oxigen de 80-86%, automat îl bagi într-o boxă de reanimare, cu ventilator lângă el poate sta pe saturația asta 2-3 zile și să-și revină doar cu oxigen, dar tu ții ventilatorul blocat pentru că, în momentul în care se degradează, ai nevoie ca imediat să îl intubezi. Este nevoie de asta pentru că se degradează foarte rapid, e o chestie de câteva secunde.
– Cum vă simțiți acum, sunteți la fel de îngrijorată ca în martie?
– Nu pot să spun că nu sunt îngrijorată. Mai mult pentru familia din România.
“Părinții mei au început să creadă în momentul în care am început să le trimit poze cu pacienți intubați. Am făcut-o nu ca să-i sperii, ci ca să conștientizeze”
Apoi, am avut două foste colege care s-au contaminat, pe care părinții le cunosc foarte bine. Așa au început să aibă mai multă atenție.
Cred că putem să continuăm să trăim cu virusul acesta și trebuie să ne obișnuim, e o boală nouă, nu avem ce face, dar respectând anumite reguli. Atât timp cât nu respectăm regulile, situația va scăpa de sub control.