Asistentă română, voluntară într-un spital COVID-19 din Italia: “E un furnicar în care lucrează toți pentru unul. Pacientul este în mijlocul atenției”

• Libertatea a păstrat legătura cu Maria Casoni, una dintre asistentele din echipaj. Maria a povestit aici cum a fost plecarea, iar acum vorbește despre ce a învățat-o această experiență.

– Cum au fost cele două săptămâni în care ai lucrat la spitalul din Italia?
– Au fost zile pline, ținând cont că am lucrat zilnic, iar în fiecare zi am învățat ceva nou. Eu lucrez pe partea de Urgență, iar aici am fost pe partea de Terapie Intensivă. E o diferență, sunt lucruri pe care noi nu le facem în urgențe, le-am învățat și mi-au prins foarte bine și îmi vor prinde și în viitor bine, cu siguranță.

– Cum ți-ai imaginat că va fi experiența asta și cum a fost în realitate?
– Pot să zic că pentru mine această experiență este unică și probabil și pentru colegii mei.

Eu mă așteptam să fie aici un fel de medicină de război, așa cum vedeam prin ziare, la știri, dar, de fapt, am constatat că la ei, pacientul este în mijlocul atenției și i se acordă aceeași atenție și grijă pe care le-ar fi avut orice pacient, indiferent de patologie.

Maria Casoni, asistentă medicală:

Recomandări

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Într-adevăr, la pacienții cu COVID e o strictețe mai mare din punct de vedere al echipamentului nostru. Faptul că pacientul are COVID nu trebuie să te facă să te ferești. Este un pacient care are nevoie de toată grija și atenția noastră, la fel ca oricare alt pacient. 

– Cum este realitatea într-o secție de Terapie Intensivă, în mijlocul pandemiei?
– Zi de zi am fost pe aceeași secție de Terapie Intensivă, unde toți pacienții au fost cu COVID pozitiv. Pentru mine a fost ca un furnicar. Fiecare își știe locul (n.r. – cadrele medicale), fiecare știe precis ce are de făcut și se mișcă cu rapiditate și cu deosebită atenție. Exact asta mi-a sugerat: un furnicar în care lucrează toți pentru unul. Asta mi-a sugerat realitatea, în mijlocul pandemiei.

– Au fost cazuri de pacienți intubați care și-au revenit?
– Cu bucurie pot să spun că în zona în care am fost eu, au fost trei pacienți care au plecat pe alte secții. Chiar ieri am avut ultima tură și a plecat un pacient, nu a mai necesitat ventilație mecanică, starea lui a fost mult mai bună decât inițial și s-a putut duce pe secția de cardiologie. Deci au plecat de pe Terapie Intensivă, ceea ce pentru mine a fost o satisfacție, o bucurie.

Recomandări

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Pacientul care a plecat ieri, un tânăr, ne-a făcut cu mâna și ne-a zâmbit când a plecat de pe secție. Pe mine m-a marcat foarte mult când mi-a făcut cu mâna și mi-a mulțumit. O satisfacție mai mare nu există decât atunci când văd că am reușit să fac ceva pentru omul ăla.

Maria Casoni, asistentă medicală:

– Ce spun oamenii care au fost intubați și ventilați mecanic după ce își revin?
– Ținând cont de bariera lingvistică, pentru mine comunicarea a fost un pic mai grea. În special, un pacient care este proaspăt detubat, categoric acel om are o canulă traheală și vorbește mult mai greu și nu prea poți să-l înțelegi. Dar prin semne se vede. Te uiți în ochii lui sau în ochii ei și vezi mulțumirea aia, încearcă să îți mulțumească numai din priviri. Te strânge de mână, o strângere de mână este suficientă.

– Au fost cazuri în care au murit pacienți pe tura ta? Ce se întâmplă atunci, care e protocolul?
– La mine pe secție nu a murit nimeni în perioada asta.

– Dar de-a lungul anilor ai pierdut vreun pacient? Cum îți revii după o astfel de experiență?
– Nu. Pe mine mă marchează foarte mult politraumele, pacienții care sunt implicați în accidente rutiere, noi ajungem primii la ei. Apoi rămân câteva ore la noi (n.r. în Urgențe), până când ajung pe secțiile pe care sunt trimiși. Au fost multe cazuri în care m-am dus apoi pe secții să văd care e starea pacienților și cum merg din punct de vedere al tratamentului. Foarte mulți au plecat pe picioare acasă.

Recomandări

Motivul pentru care George Simion a fost interzis în Ucraina. Guvernul României a publicat răspunsul desecretizat | Document

Acum câțiva ani, am fost de gardă pe elicopter și ne-am dus la Sibiu să preluăm un pacient care făcuse infarct. Pacientul era intubat, ventilat mecanic, inconștient, noi l-am preluat, era stabil în momentul preluării, iar după cinci minute de la decolare, starea pacientului s-a deteriorat.

L-am resuscitat, a aterizat elicopterul în zonă sigură, așa se face în situația asta, l-am restabilizat și l-am dus la spital.

Maria Casoni, asistentă medicală:

După zece zile, pacientul a venit în serviciul de urgență, ne-a căutat, pe mine și pe doamna doctor, și ne-a mulțumit că i-am salvat viața. Adică și noi am avut o parte de contribuție la a-i salva viața. Acel pacient a rămas în inima mea, parcă îl văd venind și mulțumindu-ne și astăzi. Nu o să uit niciodată.

– Minunat. Revenind la experiența din Italia, ce ți s-a părut cel mai greu pe parcursul acestor două săptămâni?
– Nu este ușor să stai într-un echipament, din cap până în picioare, cu mască, ochelari de protecție, vizieră și să lucrezi non-stop, este foarte greu. Probabil ăsta e cel mai greu lucru, să stai echipat atâta timp. Dar sunt sigură că nu va mai dura mult, la un moment dat vom renunța la aceste echipamente, pentru că vom găsi o metodă de a trece peste această pandemie, vom găsi un tratament să scăpăm de acest virus. Atunci vom trece la viața normală și vom lucra normal, ca și până acum. Da, ne rămân urme pe față, ne rămân urme pe frunte, dar trec și alea, după câteva ore nu le mai observi.

– Și ce ți-a plăcut în aceste două săptămâni, ce te-a surprins în perioada asta?
– Cel mai mult mi-a plăcut faptul că oamenii ăștia au trecut prin atâtea momente grele și s-au bătut, pot să zic că s-au luptat cu moartea în fiecare zi, dar ei au rămas calmi cu toții, săritori, zâmbitori. Ei îți dau impresia că există o speranță și că se poate trece peste asta fără nici o problemă.

Asta mi-a plăcut la ei cel mai mult: cu cât a fost mai greu pe perioada asta, eu am observat că cu atât mai mult a ieșit umanitatea din ei. Și resursele, categoric. Au mult mai multe resurse decât noi. Poate și pe partea de Terapie Intensivă de la noi au mai multe resurse, nu știu, nu am fost să văd, dar ce am văzut aici pe mine m-a impresionat. 

Maria Casoni, asistentă medicală:

– Cum a fost interacțiunea cu medicii și asistentele din Italia?
– Eu am rămas foarte plăcut impresionată de ei, pentru că ne-au primit cu un calm și cu o căldură la care nu m-aș fi așteptat în această situație de urgență. Eu m-am înțeles foarte bine cu toți. Cel puțin, asistenta-șefă care s-a ocupat de mine mi-a spus că ușa spitalului mi-e deschisă oricând. Eu am comunicat cu ei mai mult în engleză, înțeleg italiana, dar mă exprim un pic mai greu. Nu doar am lucrat, am și discutat pe cazuri și ne-am dat idei unii altora, au fost foarte deschiși și asta mi-a plăcut foarte mult. Am văzut că sunt interesați și de cum lucrăm noi.

– Ce diferențe există între modul de operare dintr-un spital din Italia și unul din România, ce ai recomanda să se implementeze și la noi, după experiența asta?
– Ca mod de operare nu pot spune că sunt mari diferențe, suntem și noi pregătiți ca și ei, probabil de-asta am și ajuns aici. Suntem pregătiți și știm medicina. Oamenii ăștia ne-au chemat în ajutor nu pentru a ne învăța, ci pentru a munci împreună. Diferența probabil ar fi că au mai multe resurse, atât. 

– Cum a fost să-ți iei la revedere, după aceste două săptămâni și cu ce gânduri ai plecat de acolo?
– A fost emoționant, ieri, în ultima tură, chiar mi-au dat lacrimile, m-am obișnuit cu colectivul, au fost extraordinari. Plec cu gândul că mă voi întoarce în următorul meu concediu și îi voi căuta pe toți.

Ce mi-a rămas în inimă și în minte este faptul că facem o meserie deosebită și că în această meserie a noastră ar trebui să investim puțin mai mult, atât din punct de vedere al studiilor, cât și din punct de vedere al resurselor. În fiecare dintre noi, dar în special vreau să punctez mai mult sistemul, ar trebui investit mai mult.

Maria Casoni, asistentă medicală:

– Ce înseamnă acum pandemia pentru tine, ca asistentă aflată în prima linie?
– Pandemia asta a fost o noutate pentru toată lumea, dar pe pacienți îi tratăm la fel, că e pandemie sau nu. Probabil ce m-a pus într-o dificultate a fost că nu am știut, la fel ca mulți dintre noi, prea multe despre acest virus și faptul că e greu să lucrezi în acel echipament de protecție. 

Ce este foarte important este să nu răspândim acest virus și să încercăm pe cât posibil să avem grijă unii de alții. Eu rog și acum pe toată lumea să ia în serios recomandările autorităților, cei care pot, dacă stau acasă salvează vieți. Iar noi, cei din sistem, nu putem sta acasă pentru a salva vieți.

Maria Casoni, asistentă medicală:

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro