În urmă cu 10 zile, la Spitalul Floreasca, secția Cardiologie, a fost adus un pacient care făcea și dializă. A fost urcat direct în secție și a fost preluat de personalul de acolo.

Ulterior a fost depistat cu coronavirus, trimis la “Matei Balș”, unde a și decedat.

Medicii și asistentele care au intrat în contact cu respectivul bolnav au intrat imediat în autoizolare și, deocamdată, după primul test, toți au ieșit negativ. 

Duminică, toți cei 7 medici și 23 de asistente ar urma să facă și un al doilea test, pentru a putea reveni la serviciu. Surse apropiate celor aflați la izolare susțin că multe dintre asistente în special nu vor să mai riște și să primească pacienți dacă nu le este asigurat un echipament de protecție.

“După ce s-a întâmplat, le e teamă tuturor. Vor să vină la muncă, dar nu sunt dispuse să fie puse în situația de a duce virusul la familii. Au măști și mănuși, dar de slabă calitate. Culmea e că peste tot se anunță că sunt bani, că spitalele au prioritate la echipamentul de protecție, dar nu s-au primit combinezoane sau măști mai performante”.

Spitalul tot promite că vor veni echipamente performante, dar până acum nu s-a întâmplat. Deocamdată, testele pe care ni le-au făcut au ieșit negative, dar dacă nu era așa? Cine răspundea?

Una dintre asistente în discuția purtată cu sursa Libertatea:

“Avem echipament de protecție, unii abia așteaptă să revină la muncă”

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt de la “Floreasca”, Bogdan Oprița, susține că “eu am vorbit cu unii dintre ei și abia așteaptă să vină la serviciu, că se plictisesc. Am avut și avem echipament de protecție. În cazul acelui pacient, el a ajuns pe secție pentru că nu prezenta simptomatologia de coronavirus. Toți cei care au intrat în contact cu el aveau oricum echipament de protecție, măști și mănuși. Dovadă că nici unul nu a ieșit pozitiv și nu are simptome. O singură asistentă nu a avut mască, dar a ieșit tot negativ la test”.

Echipamentul de protecție se acordă gradual, în funcție de nivelul de risc. În cazul acela, pacientul nu prezenta risc crescut și toți cei care l-au îngrijit aveau echipament de protecție mediu. Echipamentul avansat se dă doar când se execută proceduri generatoare de aerosoli, de genul intubare sau endoscopie.

Bogdan Oprița, purtător de cuvânt Spital Floreasca:

În momentul de față, pacienții care vin la Spitalul Floreasca pot merge la consultații fără să fie testați, dacă nu prezintă simptome, dar și în baza declarațiilor pe proprie răspundere.  

Urmărește-ne pe Google News