• De pildă, felul cum se folosesc combinezoanele de protecție, căci există un risc serios de infectare, este un lucru pe care spitalele din alte țări l-au învățat cu luni de zile înainte de pandemie. La noi, se face acum, în spitalele deja infestate.
  • Conducerea spitalului din Deva arată abia acum angajaților cum se îmbracă costumele de protecție: pe Youtube 

Șase asistente și patru infirmiere de la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Deva au fost trimise să se ocupe de pacienții infectați cu COVID 19, care se află în secția de Oncologie. Li s-au alăturat încă opt asistente de la Secția de Dermatologie.

Cei 18 oameni sunt coordonați de un singur medic, specializat pe Interne

Iar de aici au început problemele. Oamenii spun că cei din conducerea spitalului sunt depășiți de situație și nu știu ce să facă. Aceștia au vorbit sub protecția anonimatului. Le este teamă că vor fi dați afară, pentru că cei din conducerea spitalului ”nu uită cine a vorbit, iar când se termină cu nebunia asta, ne vor concedia”.

Film pe youtube și niciun circuit epidemiologic

Oamenii au fost chemați de acasă printr-un mesaj trimis pe whats app. Nu li s-a făcut nici un instructaj, de către nici un alt cadru medical. 

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Drept instruire, li se trimit filmulețe de pe YouTube, în care li se explică cum ar trebui să se îmbrace și cum ar trebui să facă decontaminarea. Nu au circuit epidemiologic, iar dezbrăcarea de echipamentul de protecție are loc în curtea spitalului.

”Ne-au chemat de acasă printr-un mesaj scris pe whats app. Doctorii stau acasă, iar noi am venit la spital. Noi stăm și opt ore în costumul acela, cât lucrăm. Nu poți să mergi la WC, nu poți să bei apă”, spune una dintre angajatele trimise să aibă grijă de pacienții de la Oncologia Deva.

Ochelarii ți se aburesc și te ia cu leșin. De asta mergem câte trei odată, pentru ca, în cazul în care una cade, să rămână celelalte două.

Asistentă Spitalul Județean Deva:

”Noi nu avem zonă de decontaminare. Ne schimbăm în curte, în fața ușii. Nimeni nu ne-a zis cum trebuie să facem. Ne dezbrăcăm cum știm noi mai bine, ne uităm una la alta și asta e. Ni s-au trimis filmulețe de pe YouTube cum ar trebui să facem. Iar secții întregi de medici și asistente stau acasă”, povestesc ele.

Asistentele reclamă și atitudinea unora dintre medici, care stau în izolare: ”Sunt ”îngeri în alb”, cum scrie presa, din fața televizoarelor. Iar noi suntem remunerate ca și cum am fi într-o zi normală, în secția mea, fără nici o condiție specială”.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Un singur medic deservește tot spitalul

În momentul de față, în secția de Oncologie a SJU Deva se află 10 pacienți. Sunt în stare foarte gravă.

”În Oncologie sunt oameni care trag să moară. Noi lucrăm singure, fără medic. S-a desemnat ca secția de Oncologie să fie patronată de medicul de gardă de la Interne. Și acel om este singurul medic folosit, inuman, de un spital întreg”.

”Vine și consultă în fiecare zi acei 10 pacienți, care sunt într-o stare deplorabilă din punct de vedere medical și ne dă indicațiile aferente. Este anormal să lași așa 10 oameni care sunt muribunzi și care se uită la noi și ne spun, faceți-ne ceva, că suntem aici de trei săptămâni și nu mai putem”, povestesc angajații SJU Deva.

Din cauză că nu este echipament suficient, povestesc ele, li s-a spus asistentelor să refolosească ochelarii de protecție.

Noul manager al SJU Deva, Silviu Didilescu, nu a putut fi contactat.

Joi, 2 aprilie 2020, la Deva au fost înregistrate 30 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în județ, 24 dintre aceștia fiind la persoane aflate deja în spitalul județean.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI