Niels Hoegel, de 42 de
ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de o instanță din orașul Oldenburg
situat în nord-vestul Germaniei.

Între anii 2000 și 2005,
Hoegel a ucis pacienții spitalului în care locuia dându-le injecții letale.

Niels Hoegel a fost
arestat în iunie 2015, atunci când anchetatorii au stabilit că acesta este
responsabil pentru mai multe decese ale unor pacienți.

Surprinzător, criminalul
a spus curții din Oldenburg că acuzațiile împotriva sa au fost în mare
măsură corecte, a informat agenția de știri dpa.

Acuzațiile de crimă
provin din perioada în care Hoegel lucra la un spital din Oldenburg, adică
între 1999 și 2002, precum și din perioada în care a lucrat la un alt spital
din apropiere de Delmenhorst, adică din 2003 până în 2005. Presupusele victime
ale asistentului medical aveau între 34 și 96 de ani.

Hoegel a fost condamnat
în 2015 pentru două crime și două tentative de crimă. În timpul procesului, el
a spus că a provocat în mod intenționat crize cardiace la aproximativ 90 dintre
pacienții din Delmenhors.

Mai târziu el le-a spus
investigatorilor că a ucis și pacienți de la spitalul din Oldenburg.
Autoritățile investighează și în prezent sute de morți, exhumând cadavrele
foștilor pacienți ai lui Nieles.

Motivul invocat de criminal pentru faptele comise este înfricoșător. Hoegel le injecta Ajmaline  pacienţilor pentru a-i aduce în pragul morţii. Apoi, Hoegel încerca să îi readucă la viaţă, pentru a-și demonstra capacităţile.


Citește și: O româncă „vândută” de regimul Ceaușescu cu 10.000 de dolari în Venezuela preferă să rămână în cea mai periculoasă țară din lume decât să revină în România! Povestea fabuloasă a profesoarei de violoncel din Caracas, născută în București


 
 

Urmărește-ne pe Google News