Asistentul medical român, angajat al unei unități medicale din Padova, Italia, care droga pacientele și le abuza sexual, a fost condamnat ieri, în instanță, la pedeapsa de 12 ani și 20 de zile închisoare. De asemenea, va trebui să compenseze spitalul cu 3.882 de euro, în timp ce victimele sale vor cere despăgubiri în proceduri procesuale civile, informează Il Gazzettino.
Românul este acuzat și a fost condamnat pentru violență sexuală împotriva a șase pacienți din departamentul de Neurologie (un al șaptelea pacient a fost doar narcotizat).
Cristian Emil Corneanu, în vârstă de 42 de ani, căsătorit, a fost arestat pe data de 4 ianuarie 2017 fiind acuzat de violarea unui pacient sedat. Șapte luni mai târziu, alte trei femeie internate la secția la care lucra acesta, au depus plângeri spunând că au fost agresate sexual.
Două dintre cele trei sunt italience din Padova, de 20 și 30 de ani, iar a treia este o româncă de 30 de ani. Acestea au fost paciente în cadrul Departamentului de Neurologie spun că au fost mângâiate și pipăite de bărbat, care însă nu ar fi reușit să consume un raport sexual complet cu ele.
Citește și
#salvatipipera / Directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea: ”Autoritățile sunt un mix de rea-voință, neatenție și incompetență”