Dar cum de-a ajuns playboy-ul iranian aflat pe plaiurile mioritice pe mâinile anchetatorilor români? Acum ceva timp, Aslan, acum în vârstă de 27 de ani, a cunoscut pe o rețea de socializare o tânără plecată pe meleaguri străine să-și câștige existența. După discuții siropoase, presărate cu declarații dulci de dragoste, iranianul i-a propus fetei să vină să-l viziteze.
Cu 6.500 de euro în buzunar, strânși nu se știe cum, tânăra a acceptat invitația de a se întoarce în România. Ca un tip galant ce se afișează, bărbatul de bani gata a așteptat-o la aeroport și, împreună, au mers la Corbeanca, în vila în care el locuiește. Mierea și laptele au curs zile la rând, dar și în nopțile în care făceau amor nebun și își făceau jurăminte de iubire. Povestea siropoasă avea să se termine, însă, brusc!
Iranianul nu-și dorea o relație serioasă
Fata își făcuse planuri de viitor alături de Aslan, însă acesta părea interesat mai degrabă doar de nurii tinerei. De aici s-a ajuns la certuri, iar când ea a vrut să plece a început calvarul. Playboy-ul i-a luat banii câștigați în străinătate și i-a interzis să mai iasă din casă, situația devenind tot mai tensionată.
A bătut-o și a legat-o de mâini
Ca să se asigure că nimeni nu va afla în ce situație se află, Sadeghi a lovit-o cu pumnii, urme vizibile ce au reieșit în urma raportului medico-legal. Mai mult, ar fi legat-o cu bandă adezivă și i-a luat telefonul. Numai că fata, ce nu are mai mult de 22-23 de ani, avea un celular de rezervă. Într-un moment de neatenție al lui Aslan și când nu avea mâinile prinse, tânăra și-a anunțat o prietenă. Cu ajutorul acesteia, a scăpat din ”închisoare” și a mers glonț la poliția din Corbeanca. Ulterior, polițiștii de la ”Omoruri” și procurorii au descins în vila, considerată de fată, o ”casă o ororii”.
A vrut să scape de pistolul deținut ilegal
La percheziții, oamenii legii au găsit destule probe ca să-l incrimineze pe Aslan Sadeghi. Printre acestea și un pistol cu gaze, deținut ilegal, de care iranianul a vrut să scape în momentul în care polițiștii i-au bătut la ușă. Arma, a mărturisit victima playboy-ului, ar fi fost folosită pentru a fi amenințată. Pus în fața tuturor probelor și declarațiilor, iranianul nu a mai avut scăpare. A ajuns în fața judecătorilor, după ce procurorii au decis arestarea sa pentru 30 de zile. Magistrații au stabilit, într-o ședință cu ușile închise, ca Aslan Sadeghi să fie plasat în arest la domiciliu.
Le-a curtat pe Bianca Drăgușanu și Cruduța
Un client fidel al locurilor de fițe frecventate de oamenii cu dare de mână, iranianul e un tip excentric. Cu ani în urmă, playboy-ul le-a curtat pe Bianca Drăgușanu, fosta lui ”Bote”, și pe Daniela Crudu. Ca să le intre în grații, le-a făcut cadouri scumpe, însă a sfârșit prin a fi doar un amic al celor două. Nu de puține ori, aparițiile sale i-a lăsat pe toți cu gura cascată, el folosind ca accesorii la vestimentațiile scumpe… maimuțe sau papagal.
Citeşte şi: Un BMW negru misterios a ajuns spaima șoferilor pe A1. Ce le face conducătorilor auto pe autostradă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro