„Mulţi spun că Halloween este numai un carnaval, dar, de fapt, nu e nimic inocent sau distractiv în această sărbătoare. Ea este anticamera a ceva mult mai periculos”, a declarat Părintele Aldo Buonaluto de la Asociaţia Internaţională a Exorciştilor. „Sunt întotdeauna mai multe ritualuri satanice, sacrificii ale animalelor, profanări ale cimitirelor şi furturi de oase sfinte pe 31 octombrie. Participarea la Halloween este ca o iniţiere în activităţile oculte”, a mai adăugat acesta
Biserica Catolică a lansat deja iniţiativa „Holyween”-ului în Italia, pentru a contracara sărbătoarea „periculoasă” a Halloween-ului.
„În timp ce numeroase persoane se deghizează în zombie şi alte personaje monstruoase, noi punem la uşă sau la ferestre o lumânare sau o imagine care îi evocă pe sfinţi. Vor fi celebraţi sfinţii şi victoria Binelui asupra Răului”, a mai afirmat Părintele Aldo Buonaluto.
Conferinţa celor 300 de exorcişti din toată lumea a avut loc în weekend, după ce a fost recunoscută oficial de Vatican în luna iunie a acestui an. La conferinţă, Papa Francisc le-a transmis participanţilor că trebuie să îi trateze pe cei posedaţi cu „blândeţe”.