Asociațiile elevilor din Constanța, București, Ilfov,
Maramureș și Vâlcea condamnă declarațiile vicepremierului Raluca Turcan cu
privire la măști și susțin că Guvernul României este cel care trebuie să le
asigure.
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că este
imposibil ca Guvernul să asigure măști de protecție pentru toți copiii și
profesorii.
”În luna aprilie, Guvernul și-a asumat obligativitatea de a asigura măști printr-o declarație făcută de Ludovic Orban, iar acum, cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala, decidenții dau dovadă de nepăsare față de siguranța și sănătatea elevilor”, au declarat reprezentanții asociațiilor de elevi.
Este obligatoriu ca statul să asigure măști fiecărui elev, așa cum, de altfel, a și promis în luna aprilie. Veți spune că o mască nu este scumpă, dar într-o familie cu venit mediu, unde mai mulți copii merg la școală, costurile pentru două-trei măști sunt mari.
Asociațiile elevilor din Constanța, București, Ilfov, Maramureș și Vâlcea:
”Nu ar trebui ca familiile să facă eforturi pentru a-și putea trimite în siguranță elevii la școală. Mai mult de atât, cum vrea Guvernul să stabilească cine primește masca de protecție?”, a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC.