„Considerăm că am depus toate eforturile pentru a aduce în faţa dumneavoastră elementele necesare unor negocieri cu autorităţile europene dar în acest context constatăm cu dezamăgire profundă că am fost lipsiţi de respect prin faptul că nu aţi răspuns cererii părţii ucrainene şi că nu s-a acţionat cu celeritate în interesul sectorului agricol şi agroalimentar din România”, transmite organizaţia, într-un comunicat preluat de news.ro.
Asociaţia i-a cerut ministrului PSD al agriculturii să răspundă autorităţilor ucrainene şi să facă publică evoluţia discuţiilor, în caz contrar Forumul îi cere demisia.
„Vă solicităm pe această cale să răspundeţi urgent autorităţilor ucrainene care s-au văzut nevoite să facă apel la noi pentru a intra în dialog cu reprezentanţii autorităţilor naţionale din România şi să faceţi publică evoluţia discuţiilor”, se mai arată în mesajul Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România.
Aceștia spun că dacă „acest subiect nu este de interes pentru ministrul agriculturii”, atunci îi solicită în numele membrilor săi demisia.
În replică, ministrul Daea a afirmat că „mâine sunt în dialog direct cu toți miniștrii din zona aceasta care este afectată pentru a ne pune de acord și închega o moțiune comună”.
„Deocamdată nu există niciun model polonez de interzicere a comercializării cerealelor din Ucraina, există o solicitare. Ne dorim să rămână un culoar deschis pentru transportul cerealelor prin România la destinațiile respective și să oprim importurile pentru o perioadă nedeterminată, în așa fel încât să putem să degajăm grâul pe care îl avem în magazii”, a adăugat el, potrivit Antena 3.
De unde a plecat scandalul cerealelor ucrainene
Comisia Europeană a anunţat pe 20 martie că va apela la o rezervă de criză în valoare totală de 56,3 milioane euro pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, ca să compenseze pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale din Ucraina.
Astfel, instituția condusă de Ursula von der Leyen a alocat 29,5 milioane de euro pentru Polonia, 16,75 milioane de euro pentru Bulgaria și restul de numai 10,05 milioane de euro pentru România.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat suma și a adăugat că i se pare „foarte ciudat” că nu s-au negociat sumele acordate statelor membre, ci doar s-au folosit formule de calcul. În aceste condiții, statul român va suporta de la buget alte 10 milioane de euro, adică va dubla suma oferită de Comisia Europeană.
Fermierii din România au protestat pe 7 aprilie față de soluţia găsită de Comisia Europeană, după eliminarea taxelor vamale pentru cerealele din Ucraina.
Pe 12 aprilie, la o zi după ce PSD a cerut MAE să negocieze direct cu Ucraina suspendarea exporturilor de cereale în România pe modelul Poloniei, șeful diplomației ucrainene, Dmytro Kuleba, i-a propus ministrului Bogdan Aurescu ca Ministerele Agriculturii din Ucraina și România „să intre în dialog direct” pentru a rezolva problema.
Pe 13 aprilie, președintele Iohannis a spus că România sprijină Ucraina, dar „nu putem să acceptăm” ca această situație „să se întoarcă împotriva fermierilor români”, afectați de importurile din țara condusă de Zelenski.