Ultima variantă de lucru, comunicată azi cadrelor medicale, a limitat experimentul cu Plăcuțele Petri ce urma să fie făcut în 4.300 de clase și grupe preșcolare la un proiect pilot în doar 3 școli.
“Bună ziua, DSP a decis că va folosi toate mijloacele necesare pentru a ne sprijini programul de educație pentru sănătate în condițiile legii: preluare plăci de la școală, transport cu mașina specială frigorifică către laboratorul propriu, neutralizare cutii Petri. Urmează să le comunicăm unitățile de învățământ în care vom derula programul pilot. Vom alege 3 școli din București. Data începerii proiectului urmează să v-o anunțăm.”
Comunicarea de azi a ASSMB pe grupul de pe Whatsapp
De la plimbatul cu sacoșa de către asistentele medicale a 8.800 de recipiente cu colonii de bacterii prin autobuze și metrou, ASSMB a ajuns la o variantă de lucru ce respectă normele de stocare și transport a deșeurilor medicale. ”Era imposibil ca Direcția de Sănătate Publică să aprobe planul inițial, care reprezenta o inconștiență crasă. Și chiar și în varianta de lucru anunțată marți, la inaugurarea campaniei, cu Plăcuțele Petri duse la laboratorul de la spitalul Victor Babeș și filmate acolo, ar fi fost o nebunie deoarece ar fi fost nevoie de cel puțin 50 de autovehicule speciale care să se ocupe numai de această problemă”, a declarat pentru Libertatea o sursă a ASSMB.
Conducerea Administrației Spitalelor din București a renunțat și la introducerea degetelor copiilor direct în geloza-sânge animal din cutiile Petri, lucru total interzis de normele medicale de laborator, recoltarea urmând să se facă cu bețe cu tampoane sterile sau anse sau pipete, folosind în prealabil ser fiiologic.
”Părinții copiilor cu vârsta de 5-10 ani nu au fost informați corect de acest experiment, cu introducerea degetelor în geloză-sănge animal, formularul dat spre semnare a fost unul general”, a mai spus sursa ASSMB.
Direcâia de Sănătate Publică a fost implicată în derularea acestei campanii abia luni, după ce Libertatea a semnalat improvizațiile din procedura de derulare a experimentelor cu copii. ”DSPB a recomandat ca după recoltarea pe Plăcile Petri acestea să fie transportate în condiții de biosecuritate și ulterior să fie neutralizate conform reglementărilor în vigoare cu o societate specializată în acest sens”, a comunicat ieri DSPB.
Libertatea a scris, marți, că profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a luat-o peste picior pe jurnalista Mirela Neag, deși Primăria și-a dat seama că nu poate plimba bacteriile din școli cu metroul! Ziarista le-a amintit ce spuneau mogulii sănătății după ”Colectiv”: