Acesta este momentul în care Soarele, în mişcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.
Din punct de vedere astrologic are loc trecerea Soarelui din zodia Peştelui în zodia Berbecului. Asistăm astfel la sfârşitul şi începutul unui ciclu zodiacal. Omul devine asemenea unui vulcan, dornic de a erupe, de a exploda, de a realiza lucruri inedite.
Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocţiului de primăvară totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.
Conform tradiţiei creştine, Paştele este serbat întotdeauna în prima duminică după Luna Plină de după echinocţiu.
Tradiţiile spirituale spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.
Citește și: Google sărbătorește echinocțiul de primăvară
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro