Benzina și motorina s-au scumpit deja

Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, prețul benzinei a crescut de la 4,579 lei pe litru, cât era în 31 iulie, la 4,688 lei pe litru, cât arată raportarea de luni, 11 septembrie, ultima disponibilă.

La motorină, creșterea este de la 4,529 lei pe litru la 4,658 lei pe litru. Scumpirea vine în contextul în care dolarul a scăzut față de leu, de la 3,8873 în 31 iulie la 3,8657 lei, cât arăta cursul de joi.

Foame de bani la stat

Proiectul a fost făcut public la începutul lunii august, iar Guvernul a decis în 30 august creșterea în două etape a accizelor la carburanți, mai întâi în 15 septembrie și apoi în 1 octombrie.

Practic, Guvernul reintroduce acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru, care a fost în vigoare din aprilie 2014 până în decembrie 2016.

Aceasta a fost eliminată la finele anului trecut, la pachet cu taxa pe stâlp de 1% din valoarea activelor. Concomitent, cota generală de TVA a scăzut de la 20% la 19%. Toate aceste scăderi de taxe au fost stabilite încă din 2015, odată cu aprobarea noului Cod Fiscal.

Numai că Guvernul s-a trezit între timp că veniturile la buget nu sunt îndeajuns de mari ca să acopere toate promisiunile electorale. Astfel, autoritățile au luat mai multe măsuri pentru a echilibra deficitul bugetar.

Cea mai importantă este reintroducerea acestei accize, în două faze. Per total, creșterea accizelor se traduce cu o majorare de preț de 40 de bani pe litru, astfel că după 1 octombrie nu vom mai vedea carburanți sub 5 lei litrul.

Autoritățile dau vina pe petroliști

Pe de altă parte, atât premierul Mihai Tudose, cât și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, au dat de mai multe ori vina pe companiile petroliere, pe motiv că nu ar fi ieftinit carburanții suficient de mult după scăderea taxelor de la începutul anului.

„Acel beneficiu nu s-a regăsit în impozitul pe profit. Creşterea consumului trebuia să se vadă în creşterea profitului, dar nu a fost cazul. Am introdus acciza pentru a corecta toată această situaţie, nu pentru că nu aveam bani la buget. Aici însă vreau să adaug faptul că în ultimii trei ani am tot dat facilităţi: scăderea CAS, scăderea TVA, am eliminat taxa pe stâlp, am micşorat impozitul pe dividende la 5%. Iată, am scutit de impozitul pe venit în Cercetare, măsura este deja în vigoare. Am mărit salariile şi pensiile. Nu poţi să pui în balanţă toate aceste măsuri cu acciza. TVA de 18% se va aplica de la 1 ianuarie 2019”, declara în urmă cu câteva zile ministrul Ionuț Mișa.

Culmea este că Dragnea și Mișa au dreptate parțial: prețurile fără taxe ale carburanților sunt cu puțin peste media europeană, după cum a confimat chiar și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, într-un interviu pentru Libertatea. Per total, însă, cu tot cu taxe, prețurile din România sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană, dar asta pentru că România are taxe mai mici decât restul.


Premieră în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. O nouă șansă la viață pentru pacienții care au trăit cu suferință și spaimă / VIDEO


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News