Comentează
← Seniorul şi juniorul Roman ies zilnic la plimbare prin Santander (Spania). Când Petrus oboseşte, tatăl lui îl aşază în cârcă sau pe umăr şi merge aşa cu el
Libertatea: 66 de ani. Ce “gust” are vârsta aceasta, domnule Roman, şi cum ar trebui să se simtă un bărbat când o atinge? Cu ce speranţe şi cu ce temeri?
Petre Roman: Realitatea vârstei, oricare ar fi vârsta, se poate însoţi foarte bine cu o realitate mentală şi fizică ce nu ţine de vârstă, ci de un tonus ridicat, de o voinţă de a fi în formă. Exerciţiul, intelectual şi fizic, ajută enorm. Viaţa cumpătată, la fel. În plus – sau, mai exact, dintr-o mare fericire -, am o răspundere nouă: Petrus. De asemenea, n-au încetat răspunderea şi grija veşnic părintească pentru Oana. Nu, categoric, nu am timp de “vârstă”.
Sărbătorirea vă “prinde” în Spania, în Santander, oraşul familiei mamei dumneavoastră, alături de soţie, Silvia, şi de băieţelul Petrus.
Am venit la Santander mai întâi pentru o dezbatere pe teme europene la Universitatea Internaţională “Menendez Pelayo”, ca şi în alţi ani. Dar am continuat cu o vacanţă pentru Petrus.
Mai înotaţi? Cum vă mai menţineţi forma fizică?
Da, înot mult, 1-2 kilometri zilnic, în ocean, unde îmi place enorm. Înotul şi urcatul pe munte sunt mari pasiuni, căci mă fac să fiu continuu la o capacitate fizică maximă. Astfel, mă simt ca acum 20 sau chiar 30 de ani, chiar dacă vârsta e alta. În plus, Silvia mea e tot timpul cu mine…
Petre Roman arăta, cu doar câţiva ani în urmă, înotând în Dunăre, în ce formă fizică bună se află (foto: Evenimentul Zilei)→
Dacă aţi şti că peste câteva zile ar veni un alt Potop biblic şi aţi putea lua 3 fiinţe, dar şi 3 lucruri pe o Arcă a lui Noe imaginară, care ar fi acestea?
Nu lucrurile în sine sau fiinţele în sine vor fi cu mine când îmi voi lua rămas-bun de la cele lumeşti. Ci iubirea, emoţiile, trăirile, adică omenescul împlinit într-o viaţă după cum a fost voia lui Dumnezeu şi lucrarea noastră alături de Dumnezeu.
Multă lume a fost nedumerită de schimbările dumneavoastră de look legate de culoarea părului. Ce vă determină s-o faceţi?
De fapt, îmi îngrijesc părul, ceea ce îi dă şi o nuanţă de culoare. Important este că am păr!
Provine dintr-o familie cu o vechime de 1.300 de ani
Să presupunem că ne-am întoarce în timp cu şase decenii. Sunteţi un copil de câţiva ani. Care ar fi amintirea cea mai puternică ce v-a rămas de atunci?
Mă copleşesc adesea imagini şi amintiri cu părinţii. Tata, care mă purta pe umeri, cu care urcam pe munte, care mă spăla când îmi făceam nevoile. Sau care, într-o împrejurare grea pentru familie, deşi nu aveam decât 6 ani, îmi vorbea despre demnitate. Mama, cu mângâierile ei delicate; simţeam dragostea care se scurgea din degetele ei pe pielea mea.
Cât de dificil v-a fost să luaţi decizii grele în viaţa dumneavoastră?
E adevărat că mi-a fost dat să iau decizii foarte complicate şi extrem de dificile, care priveau ţara şi pe români. Am făcut-o cu un dureros de puternic sentiment al răspunderii. Dacă am reuşit, am fost într- adevăr fericit.
Aţi cunoscut faima şi puterea politică, dar şi jocurile şi culisele politicianiste româneşti. Credeţi că aţi fi putut fi mai mult decât aţi fost şi că aţi fi putut face mai mult şi mai bine pentru România?
Da, cred că puteam face mai mult şi, desigur, mai bine. Mă doare când văd prea mulţi români dezamăgiţi acum pentru ceea ce ei cred că este o situaţie prea dificilă, la care nu trebuia să se ajungă.
Puteţi să-mi daţi nişte exemple de decizii pe care, mai târziu, aţi regretat că le-aţi luat?
Decizia de a nu candida pentru preşedinţie, în 1992, şi încăpăţânarea de a crede în echipa Partidului Democrat în 2000, când, de fapt, stârnise dorinţa unora de a pune la un loc politica şi afacerile. Unii spuneau că n-am fost “pragmatic”, dar eu sunt convins că a fi pragmatic în politică NU presupune să abandonezi valori şi principii, devotament sau sinceritate. Un lider gestionează atent aşteptările oamenilor şi face ceea ce este absolut necesar pentru aceştia.
Puţină lume ştie că familia spaniolă a mamei dumneavoastră, Vallejo, e atestată în documente încă din anul 721, purtând deci în spate o istorie de aproape 1.300 de ani. Fiul dumneavoastră, Petrus, are în certificatul de naştere şi acest nume?
Familia Vallejo este, într-adevăr, foarte veche, fiind fondată de un cavaler de la Curtea regelui Scoţiei, venit în anul 721 în Spania, din credinţa de a apăra creştinismul aflat în cumpănă la acea vreme, sub invazia marilor califi arabi. Dar aşa s-a născut o mare civilizaţie. Petrus este “numai” Roman în actul de naştere, dar e şi Vallejo, prin tradiţie.
Şi o ultimă întrebare: veţi merge la vot la referendumul din 29 iulie?
Da!