Ziua de 10 mai are o semnificaţie triplă pentru români: 10 Mai 1866 – sosirea în Bucuresti a printului Carol, 10 Mai 1877 – declararea Independenţei de Stat a Romaniei, 10 Mai 1881 – declararea Regatului Romaniei şi acordarea titlului de Rege al tuturor românilor domnitorului Carol I (foto).
Adus din Germania cu scopul de a consolida unirea Moldovei cu Ţara Românească, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen şi-a îndeplinit misiunea cu brio, iar după războiul din 1877-1878 România şi-a obţinuta independenţa. Ziua de 10 mai a fost sărbătoare naţională până în 1947, când a fost înlăturată monarhia, iar regimul comunist a venit la putere.