Poveste traumatizantă pentru Aliona. Dar cu final fericit.
„Eu și Vitali suntem împreună de mult timp. Fiul său de 13 ani din prima căsătorie, Iaroslav, locuiește cu noi, în Stari Saltiv. Am visat să-i dăruim o soră și Domnul ne-a făcut un dar atât de măreț. În săptămâna a opta, ginecologul a văzut la ecografie că voi avea tripleți, trei fetițe. Ce am simțit? O bucurie incredibilă și șoc plăcut. Am început să ne pregătim, am cumpărat pătuțuri, hăinuțe…”, a povestit femeia.
Dar planurile cuplului pentru o viață liniștită în satul natal au fost distruse de război. Rușii au tras în mod constant asupra așezării, au zburat obuze, apoi Stari Saltiv a fost ocupat.
„Medicii se temeau că voi pierde sarcina, din cauza stresului”
„Pentru a nu risca, ne-am făcut bagajele și am fugit de acasă. Eram însărcinată în opt luni. Tot timpul m-am ascuns în adăpostul antibombă de la serviciul soțului meu, apoi am fost dusă la un spital din Harkov. Maternitatea a fost bombardată. Așa că am fugit la Poltava. Medicilor le era frică să nu se întâmple ceva din cauza stresului”, afirmă Aliona.
Pe 6 aprilie, Aliona a fost programată pentru operație de cezariană. Totul a decurs bine, iar Nastia, Darina și Diana au venit pe lume.
„Am devenit mamă de tripleți în trei minute! Am fost externate recent, iar acum locuim într-un apartament închiriat. Este greu, am primit un căruț. Chiar acum ne plimbăm și le mulțumim în fiecare secundă soldaților pentru cerul liniștit de deasupra Poltavei”, povestește ucraineanca.
„Visăm că vom boteza copiii în curând, în liniște și pace. Așteptăm o victorie rapidă pentru a ne întoarce acasă”, a mai spus Aliona.
Foto: Fakty
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina