Video: 220.ro
Un bărbat scrie mesaje pe telefon în timp ce se află pe carosabil, în timp ce un şofer, aflat la volanul unei maşini vrea să iasă în bulevard. Cum omul nu s-a dat la o parte, şoferul s-a gândit să-l „ajute” puţin, împingându-l cu maşina. De aici şi până la bătaie nu a mai fost decât un pas, mai ales că pasagerii din maşină, la fel de nervoşi ca şi conducătorul auto, au coborât pentru a-l pune la punct pe bărbatul care nu voia să se dea la o parte din drum. Deşi dezechilibrat numeric, conflictul părea să se fi stins, după câteva îmbrânceli. Totuşi, la plecare, şoferul l-a lovit cu maşina pe cel pe care îl agresase mai devreme. Aşa…. de control. Cum nu a păţit nimic grav, „victima” a avut încă putere să se amuze pe seama incidentului.