Mahinda Rajapaksa tocmai a pierdut alegerile prezidențiale, după ce a fost sfătuit de astrologul său personal, Sumanadasa Abeygunawardena, să organizeze alegeri anticipate, prezicându-i că le va câștiga cu siguranță.
Însă, acestea s-au dovedit a fi de-a dreptul dezastruoase pentru el, pierzând astfel poziția de președinte al țării, pe care o deținea de 10 ani. În timpul mandatelor sale foarte autoritare, fostul președinte a devenit foarte încrezător în sfaturile date de astrolog, astfel că a organizat noi alegeri prezidențiale după ce s-a consultat cu el, dar previziunea acestuia nu s-a îndeplinit de data aceasta. Mahinda a fost învins de politicianul Maithripala Sirisena (63 de ani).
Astrologul evită acum să vorbească cu presă. Însă, acesta a spus în apărarea sa că nici toate predicțiile lui Nostradamus nu s-au dovedit a fi adevărate, precizând că doar atât a putut face pentru Mahinda și că trebuie să ai noroc ca să fii președinte.
Mahinda Rajapaksa, a fost învins în alegerile prezidenţiale care au avut loc în Sri Lanka, pe 9 ianuarie.Rezultatele oficiale au arătat că Maithripala Sirisena, un fost aliat al acestuia, a câştigat 51,3% din voturile exprimate de alegători. Rajapaksa, care deţine funcţia de preşedinte începând din anul 2005, a declarat că aşteaptă o tranziţie paşnică a puterii. Susţinătorii lui i-au oferit credit pentru că a pus capăt războiului civil din ţară şi pentru că a impulsionat economia, însă criticii lui afirmă că el a devenit din ce în ce mai autoritarist şi corupt.