Papa Benedict al XVI-lea sprijină proiectul de creştinare a fiinţelor venite de pe alte planete

Preotul Consolmagno, membru al echipei de 12 astronomi de la Vatican, a susţinut în timpul unei prelegeri la Festivalul Britanic de Ştiinţă din Birmingham, Anglia, că existenţa extratereştrilor este foarte posibilă şi că aceştia ar putea avea chiar suflet. Şi tocmai din acest motiv astron omul Papei spune că fiinţele extraterestre trebuie îndreptate către credinţă -primul pas fiind botezul-, dacă s-ar putea realiza o comunicare cu aceştia, iar ei ar cere acest lucru.

Vor să descopere viaţa în spaţiu

“Abia aştept să botez un extraterestru, dacă acesta mi-ar cere aşa ceva”, a declarat Guy Consolmagno, adăugând că Biserica Catolică a fost întotdeauna pentru susţinerea şi finanţarea ştiinţei în scopul descoperirii de viaţă inteligentă pe alte planete din Univers.

Libertatea, primul ziar care a scris despre subiect

În urmă cu câteva luni, Libertatea scria despre iniţiativa Vaticanului de a-i boteza pe extratereştri. “Biserica Catolică are la această oră 100 de misionari cosmici antrenaţi pentru a pleca în orice moment spre alte lumi, pentru eventuala creştinare a extratereştrilor”, declara dr. Emil Străinu, specialist în studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate şi autor al unor lucrări pe această temă.

Urmărește-ne pe Google News