UPDATE: Polițiștii australieni au descoperit în într-un apartament din zona în care a avut loc atacul, trupul neînsuflețit al unei femei despre care cred că a fost ucisă de același atacator.
”Informațiile pe care le avem în prezent ne facă să credem
că cele două atacuri sunt legate”, a confirmat comisarul Michael Fuller de la
Poliţia din New South Wales.
Oficialul a spus că atacatorul are 21 de ani și a confirmat
că asupra sa au fost descoperite materiale „despre alte crime în masă de
pe glob”.
De asemenea, acesta are un istoric privind ”bolile psihice”
și a adăugat că era cunoscut de poliție, dar „istoricul său era de nesemnificativ
în comparație cu gravitatea actelor pe care le-a comis”, scrie BBC News.
Fuller a spus că atacul nu este în prezent considerat un act terorist, dar acest lucru poate fi reevaluat pe măsură ce ancheta continuă.
Incidentul s-a produs în zona King and Clarence Streets,
cartierul central de afaceri din Sydney, cel mai mare oraş din Australia.
În presa australiană au apărut imagini cu un bărbat sărind
pe capota unei maşini, strigând ”Allah Akbar” şi agitând un cuţit în timp ce
ţipa ”Împuşcaţi-mă!”.
Unul dintre martorii la întreaga scenă povestește că ”Cinci
sau şase persoane s-au lansat în urmărirea sa încercând să-l oprească și au reuşit
să-l prindă şi să-l imobilizeze”.
Momentan nu se cunoaşte din ce motiv bărbatul a comis
atacul, însă se pare că ar fi fost neprovocat, a declarat Gavin Wood, un
oficial din cadrul Poliţiei statului australian New South Wales.
Acesta a adăugat că starea femeii înjunghiate este stabilă
și nu îi este pusă în pericol viața.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!