UPDATE: Poliţia israeliană a anunţat duminică că a arestat un bărbat suspectat că a tras asupra unui autobuz în centrul Ierusalimului, rănind opt persoane, între care două grav, relatează AFP.
„Teroristul este în mâinile noastre”, a declarat pentru radioul public Kan Eli Levy, un purtător de cuvânt al poliţiei.
Atacul în care au fost răniți opt oameni a avut loc duminică dimineață, în timp ce autobuzul aștepta într-o parcare de lângă Zidul de Vest, care este considerat cel mai sfânt loc de rugăciune al evreilor.
„Poliţia a primit informaţii despre un atac cu împuşcături asupra unui autobuz în apropierea Mormântului lui David…”, a spus poliţia.
Două dintre victime sunt în stare gravă, o femeie însărcinată cu răni abdominale și un bărbat împușcat în cap și gât, potrivit medicilor israelieni de la spitalele unde sunt tratați răniții.
În primăvară, 19 persoane, majoritatea civili din Israel, au fost ucise, mai ales în atacurile palestinienilor. Au fost ucişi şi trei atacatori arabi israelieni. Autorităţile israeliene au sporit după aceste atacuri operaţiunile în Cisiordania ocupată. Peste 50 de palestinieni au fost ucişi, inclusiv combatanţi şi civili, în operaţiuni şi incidente din Cisiordania.
Săptămâna trecută, armata israeliană a efectuat o „operaţiune preventivă” împotriva Jihadului Islamic, o mişcare islamistă armată, în Fâşia Gaza, care a răspuns cu salve de rachete împotriva Israelului. Cel puţin 49 de palestinieni, inclusiv luptători Jihad Islamic, dar şi copii, au murit în acest weekend de escaladare militară care s-a încheiat duminica trecută cu un armistiţiu favorizat de medierea Egiptului.