Agresorul se numește John Earnest (foto), un tânăr de 19 ani care a fost arestat la scurt timp după comiterea atacului în localitatea Poway, situată la nord de orașul San Diego, relatează BBC.
Tânărul înarmat cu o pușcă de tip AR-15 a dat buzna în sinagogă în momentul în care era oficiată o slujbă cu prilejul Paștelui evreiesc.
„În urma atacului armat, patru persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Palomar (…) Una dintre victime a murit din cauza rănilor grave. Celelalte trei sunt în stare stabilă”, a declarat Bill Gore, șeriful comitatului San Diego, conform sursei citate.
Steve Vaus, primarul din Poway, a precizat că rabinul a fost împușcat într-un braț.
Polițiștii încă nu au stabilit motivul atacului pe care președintele american Donald Trump l-a catalogat drept o crimă „motivată de ură”.
Agresiunea a avut loc la șase luni după atacul armat comis în octombrie 2018 în Pittsburg în urma căruia 11 oameni au fost uciși. Incidentul sângeros a fost considerat cel mai grav atac antisemit din istoria recentă a Statelor Unite.
Șeriful comitatului San Diego a declarat că anchetatorii au descoperit o „scrisoare deschisă” antisemită pe care John Earnest a publicat-o pe Internet, cu câteva ore înainte de comiterea atacului.
Tânărul a scris că a fost inspirat de atât de atacul comis în martie asupra celor două moschei din Christchurch, cât și de cel din Pittsburgh.
Anchetatorii au precizat că John Earnest era cercetat în legătură cu un incendiu produs luna trecută la o moschee.
Filmul atacului
Polițiștii au fost alertați, sâmbătă, în jurul orei locale 18:30, după ce un bărbat a deschis focul cu o pușcă de tip AR-15 în sinagoga Chabad.
Un polițișt de frontieră, aflat în timpul liber, a tras focuri de armă asupra suspectului care a fugit de la fața locului cu o mașină.
Atacatorul a fost arestat ulterior de un alt polițist care a descoperit arma folosită pentru comiterea atacului pe locul pasagerului.
Neo-NAZI terrorist John Earnest attacks Jewish Congregation Chabad in California https://t.co/LTS44Glaut pic.twitter.com/OwYv0LgVhE
— Alexander Barron (@MrAlexBarron) April 28, 2019
sursă foto: Northfoto
Citește și: