UPDATE 17.00: Potrivit presei franceze, suspectul atacului armat era adesea batjocorit de colegii săi. Acesta a acționat singur, însă nu și-a motivat încă gestul. Totodată, autorul atacului armat ar fi fiul unui ales local din localitatea Grasse, aflată în apropiere de Nisa.
Potrivit ministerului francez de interne, opt persoane au fost rănite în urma atacului armat. Trei dintre ele au fost rănite de gloanțe, în timp ce o tânără de 18 ani a suferit un atac de panică. Alte trei persoane au fost rănite în timpul haosului care a urmat atacului armat, însă nu sunt în stare gravă.
UPDATE 16.00: Operațiunea de la liceul din sudul Franței este în desfășurare. Autoritățile au detonat un dispozitiv exploziv găsit în unitatea de învățământ, relatează Le Figaro. Totodată, autoritățile au anunțat că nu pista terorismului nu este principala ipoteză în acest caz. Autorul atacului, identificat în presă drept Kylian, ar fi avut o dispută cu directorul liceului, pe care l-ar fi vizat în atac.
UPDATE 15.30: Bilanțul atacului armat a crescut la opt răniți, printre care se numără și directorul liceului, potrivit ministerului francez de interne. În urma atacului armat, premierul francez și ministrul francez al Educației vor merge la unitatea de învățământ.
Autorităţile au închis toate instituţiile şcolare din localitate, iar părinţii au fost rugaţi să nu meargă să îşi ia copiii.
UPDATE 14.50: Atacul armat de la liceul din sudul Franței nu este unul de natură teroristă, au anunțat autoritățile locale. Potrivit presei franceze, un elev a deschis focul în unitatea de învățământ. Tânărul în vârstă de 17 ani a fost arestat de polițiști, având asupra sa două grenade, două arme, dar și o pușcă. Atacul armat ar fi pornit de la o răfuială între doi elevi, iar ținta ar fi fost directorul liceului, care a fost rănit în incident. Autorităţile locale au explicat că principalul suspect nu avea cazier penal înainte de acest atac armat.
Operațiunea este însă în desfășurare, mai multe echipaje intervenind la fața locului. Potrivit sursei citate, un bărbat înarmat a deschis focul, vizându-l pe directorul liceului Tocqueville.
Autoritățile au emis pe Twitter o alertă pentru oamenii care locuiesc în zonă să rămână în locuințe.
https://twitter.com/adpc06/status/842348593226883074
Atacul armat din sudul Franței are loc la scurt timp după ce o explozie a avut loc la sediul FMI din Paris.