Atacatorul a ucis doi bărbați și o femeie, apoi s-a baricadat în birourile companiei. În cele din urmă, el a fost găsit decedat „în subsolul clădirii, cu puşca sa alături”, a anunțat poliția.
„Conform primelor informaţii, se pare că s-a sinucis”, a precizat un reprezentant al biroului de presă al poliţiei.
Alte două femei pe care autorul atacului le închisese în toaletă au fost evacuate.
Identitatea atacatorului nu a fost precizată, însă, potrivit presei elene, el fusese concediat de compania maritimă.
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 și 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro