UPDATE joi, ora 00.10: Doi elevi și doi profesori au fost uciși în atacul armat de la liceul Apalachee, din Winder, Georgia, miercuri dimineață, potrivit Biroului de Investigații din Georgia (GBI). Trăgătorul e un elev de 14 ani și s-a predat ofițerilor de poliție la câteva minute după atac. El se numește Colt Gray.

UPDATE ora 21.45: Atacatorul care a deschis focul în interiorul Liceului Apalachee este un băiat în vârstă de 14 ani, a declarat o sursă pentru CNN. Nu se știe încă dacă adolescentul frecventa acea școală, adaugă sursa.

De asemenea, nouă persoane rănite au fost spitalizate în urma schimbului de focuri care a avut loc miercuri la Liceul Apalachee, potrivit Biroului de Investigații din Georgia. Agenția a confirmat într-o postare pe X că patru persoane au fost ucise și că o persoană este în custodie. Aceasta a adăugat că „rapoartele potrivit cărora suspectul a fost «neutralizat» sunt inexacte”.

Alte surse din cadrul forţelor de ordine au declarat pentru CNN că ar putea exista până la 30 de persoane care au fost rănite, deși nu este clar câţi dintre răniţi au fost împuşcaţi.

UPDATE ora 20.30: Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte aproximativ 30 au fost rănite în schimbul de focuri de la Liceul Apalachee din Winder, Georgia, potrivit surselor citate de CNN.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Un suspect, care este de vârsta elevilor, se află în custodie, însă nu este clar dacă persoana respectivă frecventează efectiv școala, potrivit surselor.

UPDATE ora 20.25: Cel puțin două persoane au fost ucise în schimbul de focuri de la Liceul Apalachee din Winder, Georgia, miercuri, a declarat pentru CNN o sursă din cadrul forțelor de ordine.

***

Ştirea iniţială. Biroul de Investigații din Georgia a confirmat că un suspect a fost luat în custodie după un schimb de focuri la Liceul Apalachee, care a fost închis miercuri dimineață, a declarat biroul șerifului din comitatul Barrow pentru USA Today.

Toate școlile din comitatul Barrow au fost închise ca „măsură de precauție”, a declarat biroul șerifului miercuri dimineață.

Potrivit sursei citate, şcoala a trimis un mesaj părinților la ora locală 10.45: „Liceul Apalachee se află în momentul de față într-o stare de asediu, după ce au fost raportate focuri de armă. Forțele de ordine sunt aici. Vă rugăm să nu încercați să veniți la școală în acest moment, în timp ce ofițerii lucrează pentru a securiza zona”.

Nu au fost date publicităţii rapoarte oficiale cu privire la persoanele rănite, dar Fox-5 TV din Atlanta a anunţat că a observat o persoană care era urcată într-un elicopter pentru a fi transportată la spital. WSB-TV a transmis că o a doua persoană a fost, de asemenea, urcată într-o ambulanță.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Imaginile aeriene difuzate de postul local de știri WJCL au arătat oameni adunați pe terenul de atletism al școlii și în tribune, cu o prezență importantă a poliției.

Spitalul Grady din Atlanta a declarat pentru USA Today că „a primit o victimă rănită prin împușcare de la Liceul Apalachee din comitatul Barrow”.

„Agenții noștri se află la fața locului, coordonând și sprijinind forțele de ordine locale”, a declarat FBI-ul din Atlanta pe pagina sa de Facebook.

„Am direcționat toate resursele de stat disponibile pentru a răspunde incidentului de la Apalachee High School și îi îndemn pe toți locuitorii statului să se roage pentru siguranța celor din clasele noastre, atât în Barrow County, cât și în întregul stat”, a declarat guvernatorul Brian Kemp.

Președintele Joe Biden a fost, de asemenea, informat cu privire la împușcături, potrivit Casei Albe, iar administrația sa „va continua să se coordoneze cu oficialitățile federale, de stat și locale pe măsură ce primim mai multe informații”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Irinel   •   04.09.2024, 22:53

Condoleante !!!!! Multa sanatate !

User1032   •   04.09.2024, 21:54

Așa este clasată violența "naturală" violența "nenaturală ". Violența naturală este înrămată pentru majoritatea oamenilor ca morțile din dezastre naturale, "ce să îi faci se întâmplă". Accidente de mașină, liceeni cu probleme mentale la școală omorandu-si colegii, violența asupra poliției asupra "marginalilor" sau a armatei asupra unei țări sau grup proscris. Toate prezentate de parcă așa se întâmplă nu putem face nimic "cost of doing business" nu contează câte mii de oameni mor în in urma lor, ar fi prea complicat, ar deranja prea mulți oameni să prevenim asta. Și atâta timp cât îți mănânci cerealele dimineața te speli pe dinți și faci toate alegerile corecte în viață asta îți poate da credință precum ți-ar dă-o rugăciune că nu ți se va întâmpla ție ești dintre cei buni. Trebuie să îți fie frică de violența nenaturală, teroriști, imigranți săraci care îți amenință șansa de a fi în cercul din ce mai mic al celor"buni și curați"

Abel1974   •   04.09.2024, 21:05

În America mor mai mulți oameni împușcați decât în războiul din Ucraina .

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.09.2024, 00:07

    Abel1974   •  04.09.2024, 21:05

    În America mor mai mulți oameni împușcați decât în războiul din Ucraina .

    În Rusia au murit mai mulți oameni pe timp de pace decât în toate războaiele americane.

      User1032   •   05.09.2024, 08:52

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •  05.09.2024, 00:07

      În Rusia au murit mai mulți oameni pe timp de pace decât în toate războaiele americane.

      În războiul din Korea au murit între 2 și 3 milioane de oameni. În Vietnam intre 1.3 și 3.5 milioane de oameni fără a număra ce au făcut în Laos și Cambogia. În Irak încă un milion. În Afganistan câteva sute de mii ai câteva milioane de refugiați. Și asta doar din războaie nu din lovituri de stat sau violența din partea aliaților pe care îi armează și antrenează. Nu știi despre ce vorbești

        Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.09.2024, 21:21

        User1032   •  05.09.2024, 08:52

        În războiul din Korea au murit între 2 și 3 milioane de oameni. În Vietnam intre 1.3 și 3.5 milioane de oameni fără a număra ce au făcut în Laos și Cambogia. În Irak încă un milion. În Afganistan câteva sute de mii ai câteva milioane de refugiați. Și asta doar din războaie nu din lovituri de stat sau violența din partea aliaților pe care îi armează și antrenează. Nu știi despre ce vorbești

        Ia uite, schimbăm conturile? Şi aşa zici, războiul din Coreea, iniţiat de invazia comuniştilor nord-coreeni, e tot vina americanilor, aşa că victimele respective sunt strict din cauza lor? De fapt, da. Dacă nu interveneau, Coreea de Sud cădea, și atunci era "pacificată" cum trebuie. Ştii ce e ironic? Probabil ar fi murit mai mulți sud-coreeni sub "pacea" nord-coreeană decât pe timp de război. Şi cu astea fiind spuse... Chiar şi aşa, între 1921 şi 1953, conform chiar arhivelor ruseşti, au murit circa 3,3 milioane de oameni (aproape 800.000 de execuții oficiale, 1,7 milioane de morți în gulaguri, 800.000 în diverse deportări etc.). În realitate, numărul lor e probabil în jur de vreo 5 milioane, la care putem adăuga și "diverse" (gen Holodomorul, numai acolo sunt cca 4 milioane). Vrei să punem și victimele din timpul comunismului impus de Rusia în Europa centrală și de est? Deci în Rusia, în nici 30 de ani, vreo 10 milioane de morţi. PE TIMP DE PACE. Ce ziceai de americani?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI