UPDATE 13.00: Noi detalii privind incidentul de dimineață. Atacul a fost comis într-o sală de aşteptare, iar victimele au fost împuşcate de la mică distanţă în cap sau în gât. Toate cele şase victime – patru bărbaţi şi două femei – sunt adulţi.

Directorul spitalului, Jiri Havrlant, a afirmat că cinci persoane au murit pe loc, iar a şasea în timpul intervenţiei chirurgicale. Alte două persoane sunt rănite grav. Niciun medic nu a fost rănit în atac, potrivit Agerpres.

UPDATE 12.40: Presa locală precizează că acesta este cel mai grav atac din Republica Cehă după ce în 2015 un bărbat a împuşcat mortal opt persoane într-un restaurant din oraşul Uhersky Brod, situat în sud-estul ţării.

Motivele atacului nu sunt deocamdată cunoscute.

UPDATE 12.30: Poliţia cehă a anunţat marţi că un bărbat s-a împuşcat în cap în interiorul unui automobil căutat în cadrul operaţiunii lansate după atacul comis la un spital din Ostrava (nord-estul Cehiei), soldat cu şase morţi, transmite Reuters.

Ar fi vorba despre suspectul atacului armat de dimineață.

”Poliţia a găsit maşina, s-a auzit o împuşcătură din locul respectiv. Stabilim identitatea bărbatului care s-a împuşcat în cap înaintea acţiunii poliţiei”, a scris pe Twitter poliţia cehă.

Poliţia era în căutarea unui automobil Renault Laguna de culoare argintie.

Poliția a dat publicității o poză cu suspectul atacului FOTO: EPA

UPDATE 11.30: Numărul persoanelor decedate în incidentul armat înregistrat marţi dimineaţă la un spital din oraşul Ostrava, în nord-estul Cehiei, a urcat la şase, a anunţat ministrul ceh al sănătăţii Adam Vojtech, citat de postul de radio public ceh, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Postul de radio german Deutsche Welle a relatat că poliţia a evacuat spitalul şi este în căutarea unui bărbat cu părul scurt, cu o înălţime de aproximativ 1,8 metri şi îmbrăcat cu o jachetă roşie.

„Sunt desfăşurate o unitate de intervenţie a poliţiei regionale şi o echipă de reacţie rapidă. Din păcate, atacul s-a soldat cu mai multe decese”, a declarat ministrul de interne Jan Hamacek pentru postul public de televiziune ceh.

Șase persoane au fost ucise în atacul care a avut loc dimineață, la spitalul din Ostrava FOTO: EPA

”Intervenţia este în desfăşurare, nu voi comenta cu privire la alte detalii. Poliţia face tot posibilul pentru a rezolva situaţia”, a adăugat Hamacek.


Atacul s-au petrecut la Spitalul didactic Ostrava, din partea de nord-est a țării, informează Russia Today (RT).

La fața locului au fost trimise mai multe forțe de poliție, inclusiv elicoptere, potrivit ministrului ceh de Interne, Jan Hamacek.

FOTO: Twitter.com/PolicieCZ

Urmărește-ne pe Google News