„În acest stadiu, atacul armat pare să aibă legătură cu crima organizată din vestul Balcanilor”, a transmis poliția austriacă prin intermediul unui comunicat.
Mai multe focuri de armă au fost trase în jurul orei locale 13:30, în capitala Austriei, ceea ce a produs o panică generală în centrul istoric, loc frecventat de turiști, scrie Agerpres.
Cele două victime, în vârstă de 23 și 32 de ani, precum și un al treilea bărbat, au fost țintite de un atacator în momentul în care ieșeau dintr-un restaurant.
După ce a tras cu arma, autorul atacului a fugit și este căutat în continuare de polițiști. Se crede că el are aproximativ 30 de ani și 1,85 înălțime. În momentul incidentului, el purta o haină închisă la culoare, cu glugă, arată oamenii legii.
De asemenea, poliția l-a dat în urmărire internațională pe bărbatul care a comis atacul.
FOTO: EPA