Victimele au fost omagiate la locul atacului armat, lângă unul dintre cele mai mari centre comerciale din acest oraș din sudul Germaniei. O capelă a fost ridicată, unde ardeau multe lumânări și au fost depuse flori. Unii dintre cei prezenți, printre care familii cu copii, plângeau, alții se rugau pentru victime, potrivit Agerpres. În paralel, o liturghie a fost celebrată de președintele Conferinței Episcopilor din Germania, cardinalul Reinhard Marx, în catedrala din Munchen, în memoria celor dispăruți și ca un semn de sprijin pentru familii.

„Șocul este profund”, a declarat prelatul în timpul ceremoniei, difuzată de televiziunea germană.

Atac armat în Munchen. Nouă persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc vineri seară în cel mai mare mall din Bavaria, Olympia (OEZ), situat în apropierea stadionului formației Bayern Munchen. Un al doilea atac a avut loc la câţiva kilometri distanţă de mall, la staţia de metrou Marienplatz. Poliţia din Munchen a anunţat că persoana care a deschis focul în mall este un cetăţean german de origine iraniană, în vârstă de 18 ani. Acesta s-a sinucis după comiterea atacului.

Atac armat în Munchen. SUMAR

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News