Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Șeriful din comitatul Oakland, Michael Bouchard, a declarat că suspectul a oprit mașina puțin după ora locală 17.00, a coborât din vehicul și a deschis focul. A tras de 28 de ori, apoi a fugit. O armă semiautomată Glock de 9 mm a fost recuperată de la fața locului, împreună cu trei încărcătoare goale. 

„Se pare că individul s-a oprit, a ieșit dintr-un vehicul, s-a apropiat de platforma de splash, a deschis focul, a reîncărcat, a deschis focul, a reîncărcat, apoi a plecat. Pare aleatoriu în acest moment. Fără conexiune cu victimele”, a spus Michel Bouchard.

Cele nouă victime, cu vârste cuprinse între 4 și 78 de ani, au fost transportate la patru spitale din zonă. Un băiat de 8 ani și o femeie de 39 de ani, ambii din aceeași familie, erau în stare critică. Băiatul fost împușcat în cap, a transmis șeriful din comitatul Oakland.

După ce a fugit, suspectul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost descoperit într-o casă din apropierea parcului acvatic.

Polițiștii care au intrat în locuință l-au găsit pe suspect mort. Pe o masă din bucătărie, lângă el, se afla o armă semiautomată, iar în casă a mai fost descoperită încă o armă.

Potrivit lui Michel Bouchard, suspectul a murit din cauza a ceea ce se crede a fi o rană autoprovocată prin împușcare. 

Suspectul „nu avea antecedente penale”, iar detectivii nu au găsit până acum nicio legătură între bărbat și locul în care s-a produs atacul armat.  

Jared Schmidt, un rezident din Rochester Hills, a declarat pentru CBS News că se afla în cartier, lângă parcul acvatic, când a auzit „o mulțime de mașini scârțâind, oameni alergând prin cartier și o femeie țipând că este un trăgător activ”.

Schmidt a spus că a sărit în mașină și s-a dus până la platforma de splash, unde a găsit „mult sânge” și a început să acorde primul ajutor victimelor, cu garouri și pansamente de presiune. El a spus că printre răniți se numără și un prieten de-al său.

„Îi cunosc pe acești oameni. Acesta este cartierul meu. Aceștia sunt membri ai familiei. Este oribil”, a transmis Jared Schmidt.

De menționat că Oakland County este locul unde a avut loc un atac armat și în urmă cu trei ani, când un adolescent a împușcat mortal patru colegi, într-o școală.

FOTO: Profimedia  

 
 

Urmărește-ne pe Google News