Poliția crede că suspectul, care a fost găsit mort în interiorul clădirii, era student la Abundant Life Christian School.

„Ofițerii au găsit în clădire un minor despre care cred că a fost responsabil pentru acest atac armat. Credem că trăgătorul era elev în această școală”, a declarat șeful poliției locale, Shon Barnes.

Potrivit medicilor, rănile victimelor variază de la minore până la cele care pun viața în pericol. Intervenţia poliţiei nu a necesitat folosirea armelor din dotare.

Președintele Joe Biden a fost informat despre atacul armat din școală, a declarat Emilie Simons, purtător de cuvânt al Casei Albe.

„Președintele a fost informat despre împușcătura din școala din Madison, Wisconsin. Înalți oficiali de la Casa Albă sunt în legătură cu omologii locali din Madison pentru a oferi sprijin”, a declarat Emilie Simons.

În prezent, nu există alte amenințări la adresa elevilor din Madison sau a comunității locale, a spus șeful poliției.

Oamenii legii au evacuat elevii din școală, „asigurându-se că nu există alte amenințări la adresa acestei comunități, despre care credem că nu există”.

O anchetă este în desfăşurare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News