„Din câte am înțeles, problema este foarte gravă, iar redresarea va dura mult timp. Am auzit că au șters totul de pe servere, inclusiv copiile de rezervă”, a declarat o sursă pentru gazeta.ru, precizând că atacul a întrerupt transmisiile online și conexiunile interne.

„Nu le funcționează nici măcar internetul sau telefoanele”, a adăugat această sursă.

„Întregul complex de știri Rossia-1 nu a mai operează de la ora cinci dimineața. Toate serverele au căzut“, a anunțat jurnalistul rus, Aleksandr Pliușcev.

Site-ul de știri Fontanka relatează de asemenea că utilizatorii nu mai au acces la emisiunile și transmisiile online ale canalelor de televiziune Rossia-1 și Rossia-24.

Potrivit canalului de Telegram „Govorit NeMoskva”, website-urile posturilor regionale ale companiei de radio și televiziune de stat din Rusia (VGTRK) se confruntă la rândul lor cu „probleme tehnice” apărând o eroare în momentul accesării.

Aghenstvo observă că transmisia prin cablu a postului Rossia-24 este afectată începând de la 05:13 ora Moscovei. După o întrerupere de 47 de minute, Rossia-24 a reluat transmisia prin cablu la ora 06:00 cu emisiuni din arhivă.

Primul comunicat de presă a fost emis abia la ora 10:25.

„Nu există niciun prejudiciu semnificativ pentru activitatea media” a companiei, susține VGTRK.

Holdingul VGTRK include trei canale TV difuzate pe întreg teritoriul Federației Ruse, și anume Rossia-1, Rossia-24 și Russia Culture, precum și peste 80 de posturi regionale de radio și televiziune. VGTRK mai deține cinci posturi de radio: Radio Rossia, Maiak, Kultura, Vesti FM și Iunost.

De la lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, la 24 februarie 2022, VGTRK este vizată de sancțiuni în UE, Marea Britanie și SUA.

Difuzarea posturilor sale în UE a fost blocată. Un atac cibernetic a vizat în luna mai una dintre plaftormele sale de difuzare în Crimeea, peninsula de la Marea Neagră anexată de Rusia în martie 2014.

Urmărește-ne pe Google News