Angajaţii Primăriei Sectorului 5 au semnalat, sâmbătă, că nu mai funcționează centrala telefonică a instituţiei.
A fost sesizată societatea care se ocupă de mentenanță pentru a remedia problema și s-a constatat că serverele Primăriei Sectorului 5 au fost atacate cibernetic.
„Pe ecranul serverelor apare și un mesaj din partea atacatorilor, care cer răscumpărare 5 milioane de dolari. Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 au luat legătura cu ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, dar și cu oficialii Directoratului Național de Securitate Cibernetică pentru a urma toți pașii necesari remedierii acestei situații”, a transmis Primăria Sectorului 5 într-un comunicat pe Facebook.
Au fost atacate doar severele sediului Primăriei Sectorului 5 din Fabrica de Chibrituri, nu și cele ale altor direcții care își derulează activitatea în alte sedii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
DoarDiviziaB • 27.10.2024, 06:14
Eu nu înțeleg cum se poate sa ai parteneri in securitate cibernetică atât de varza și să îi și plătești. As audita rețeaua cu un furnizor extern și dacă aș găsi nereguli as pune firma de mentenanță sa plătească.