Atacul aparţine insurgenţilor islamişti, care au afirmat că au vizat ambasada Statelor Unite aflată în apropiere. Talibanii au jurat să perturbe alegerile prezidenţiale programate pentru 20 august, pe care le consideră „o impostură orchestrată de americani”, informează Mediafax.
„Este vorba de un atentat sinucigaş cu maşină-capcană, chiar în faţa ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate, ce aparţine NATO)”, a declarat Mohammad Zaher Azimi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Afganistan.
Conform ultimului bilanţ făcut public de Ministerul afgan, şapte civili au fost omorâţi şi 91 de persoane au fost rănite. Printre răniţi se află parlamentarul Hawa Alam Nuristani şi cinci militari ai NATO.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Alimentul pe care să nu îl mănânci în noaptea de Revelion. Nu trebuie să stea nici măcar pe masă, conform tradiției
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Gabriela Cristea s-a dus cu soacra la salon înainte de Revelion. Uite ce schimbări de look și-au făcut! / FOTO
Observatornews.ro
Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou. Ce trebuie să avem la noi în noaptea dintre ani pentru belşug şi noroc în 2025
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice