Atacatorul, care părea să fi acționat singur, a fost încolțit de rezidenți înarmați, până când au sosit polițiștii care l-au capturat.

Suspectul a fost identificat ulterior drept un rezident arab israelian din Umm al-Fahm. Bărbatul ar fi fost cunoscut poliției pentru activități criminale.

Șeful Serviciului medical de urgență israelian, Eli Bin, a transmis că două dintre victime sunt în stare critică, iar alte trei, în stare gravă. A șasea persoană rănită este în afara pericolului.

Doctorul Jalal Ashkar, directorul Departamentului de Medicină de Urgență al Centrului Medical Hillel Yaffe, a declarat, pentru Channel 12, că patru dintre victime au fost supuse unor intervenții chirurgicale.

În videoclipul postat pe rețelele de socializare se vede momentul în care mai mulți rezidenți înarmați l-au înconjurat pe suspect, pe ceea ce părea a fi o stradă comercială principală.

Presupusul atacator purta o cască de motocicletă și o jachetă. Rezidenții i-au strigat bărbatului în ebraică și engleză „să se culce la pământ”, dar el fie i-a ignorat, fie nu i-a înțeles.

Cel puțin două focuri de avertizare au fost trase în aer înainte ca un bărbat să tragă în suspect, în timp ce acesta își băga mâna în haină. Nu este clar dacă suspectul a fost lovit.

La fața locului au sosit apoi polițiști înarmați și l-au culcat pe suspect la pământ, în timp ce le-au strigat celorlalți să nu mai tragă.

Primarul Hadera, Nir Ben Haim, i-a lăudat pe locuitori pentru curajul lor în confruntarea cu teroristul.

„Este o zi dificilă pentru Hadera, dar eroismul locuitorilor noștri, care au ajutat la capturarea teroristului, dovedește importanța stării de veghe. Rezultatul atacului ar fi putut fi mult mai sever”, a precizat Nir Ben Haim.

Atacul vine la trei zile după ce un bărbat a deschis focul în stația centrală de autobuz din orașul Beer Șeba, într-un act terorist soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor șapte.

Un alt atac a avut loc la 1 octombrie, într-un cartier din sudul orașului Tel Aviv, și s-a soldat cu șapte morți și 16 răniți. Hamas și-a asumat responsabilitatea acestui act terorist.

Urmărește-ne pe Google News