Suspectul „ar fi de origine străină şi ar avea vârsta de 40 de ani”, a anunţat Poliţia cantonului Aargau, care a recunoscut că nu ştie mai nimic despre acest bărbat. El a fost spitalizat şi plasat sub supraveghere.

Poliţia consideră că a acţionat singur şi că populaţia nu se afla în pericol şi a anunţat că nu cunoaşte, pentru moment, motivaţia atacatorului.

El „a folosit arme albe ascuţite şi care taie”, cu care a rănit şase persoane, „inclusiv două grav”, se arată în comunicat. Toţi răniţii au fost spitalizaţi.

S-a baricadat într-o casă

Către ora locală 16.00 (17.00, ora României), bărbatul a atacat un trecător în Gara din Zofingen, un oraş cu 12.000 de locuitori, situat la aproximativ 60 de kilometri sud de Basel şi la aceeaşi distanţă vest de Zürich.

El a plecat din gară şi a atacat apoi alte persoane la întâmplare, după care s-a baricadat într-o casă, potrivit poliţiei.

După două ore, timp în care a fost contactat de o echipă specializată, bărbatul a fost arestat.

El era rănit şi a fost transportat la spital, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei cantonale, Bernhard Graser. Atacatorul s-a rănit singur, a declarat cotidianului Zofinger Tagblatt purtătorul de cuvânt.

România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”
Recomandări
România, pământ chinezesc. Branduri românești sunt aplicate pe produse realizate în China și apoi vândute în țara noastră. Expert: „Este un vid legislativ”

Între răniţi se află două cadre didactice de la Şcoala Cantonată din Zofingen, a confirmat site-ului 20minuten.ch directorul instituţiei, Patrick Strössler.

Acestea au fost atacate în afara incintei şcolii, a precizat el, fără să dea informaţii despre starea sănătăţii lor.

Un cititor a declarat cotidianului regional Aargauer Zeitung că soţia sa însărcinată a fost rănită de bărbatul necunoscut „cu un obiect metalic”.

Femeia „a fost rănită la faţă, are umflături, dar se descurcă bine, date fiind circumstanţele”, a declarat soţul acesteia ziarului. Ea a fost transportată la spitalul cantonului Aargau, situat la 20 de kilometri de Zofingen.

Poliţia a lansat un apel către martori şi cere populaţiei să trimit înregistrări video şi fotografii în sprijinul anchetei.

Forțele de ordine, înarmate cu puști de asalt

Imagini difuzate de Aargauer Zeitung surprind o desfăşurare importantă a poliţiei şi salvatorilor.

Membri ai forţelor de ordine, purtând cască şi vestă antiglonţ şi înarmaţi sunt filmaţi luând echipament dintr-un vehicul cu tracţiune integrală.

Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone
Recomandări
Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone

Alţi poliţişti purtând cască şi vestă antiglonţ sunt filmaţi ieşind dintr-un vehicul venit în trombă, înarmaţi cu puşti de asalt.

În imagini apar mai multe ambulanţe şi un elicopter. Pentru ca acesta să poată ateriza, clubul local de fotbal, SC Zofingen, şi-a anulat antrenamentele pentru a elibera peluza, scrie ziarul.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.