Racheta a lovit o clădire goală a unei școli dar nu a provocat victime, a adăugat acest oficial, potrivit Agerpres.

O explozie a avut loc în timpul unei manifestații pașnice, sâmbătă, la Kabul, iar bilanțul victimelor a fost de 80 de morți și 231 de răniți. Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de sâmbătă de la Kabul, potrivit unei știri difuzate de agenția Amaq, apropiată grupării. „Doi combatanți ai Stat Islamic și-au detonat centurile cu explozibili la o întâlnire a șiiților în orașul Kabul din Afganistan”, a anunțat Amaq într-o alertă.

Câteva mii de manifestanți aparținând comunității hazara (șiită) din Afganistanul majoritar sunit au defilat în liniște sâmbătă dimineață pentru a protesta împotriva unui proiect care presupune construcția unei linii de înaltă tensiune și care le-ar traversa teritoriul, în provincia Bamiyan (centru).
Pentru liderii hazara, acest traseu este un nou semn al discriminării cu care se confruntă comunitatea și provincia lor, cea mai puțin dezvoltată din Afganistan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News