UPDATE, 9 aprilie, 10:09: Cel puțin 52 de oameni au murit în atacul asupra gării din orașul estic Kramatorsk, a anunțat guvernatorul regiuni Donețk, Pavlo Kirienko, pe Telegram.
12 persoane au decedat pe loc, în timp ce alte 40 au murit ulterior, la spital, din cauza rănilor.
UPDATE 17:01: Bilanțul victimelor atacului de la gara Kramatorsk a urcat de la 39 la 50 de morți după ce 12 din cei 98 de răniți au murit ulterior, la spital, a anunțat guvernatorul ucrainean de Donețk, Pavlo Kirilenko, potrivit Reuters, citat de The Guardian.
Dintre cele 50 de victime, 5 sunt copii.
Oficialul ucrainean a mai anunțat că din cei 98 de răniți anunțați inițial, 16 erau copii, 46 femei și 36 de bărbați. În prezent, după moartea celor 12 de persoane, numărul celor răniți este de 86.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, anunțase anterior că, în momentul atacului, la gara din vestul Ucrainei nu se afla nicio trupă ucraineană. În schimb, se aflau aproximativ 4.000 de oameni, majoritatea vârstnici, femei și copii, a spus primarul din Kramatorsk.
UPDATE 16:40: O filmare în care este surprins momentul atacului cu rachete asupra gării din Kramatorsk a fost publicată de Twitter de jurnalistul Yorrick de Vries care relatează despre războiul din Ucraina.
Volgens berichten is er een raketaanval geweest op het treinstation in #Kramatorsk. Daarbij zijn er volgens brandweer en politie tientallen vluchtende burgers bij omgekomen. #UkraineRussiaWar
— Yorrick de Vries (@hugeglassofmilk) April 8, 2022
48.726101919397934, 37.54274434774573 treinstation
48.7268857, 37.54331292 video pic.twitter.com/1u0bRLYEmJ
UPDATE 16:30: Circulația trenurilor prin gara din Kramatorsk a fost reluată, anunță jurnalistul olandez Gert-Jan Dennekamp care relatează din Ucraina pentru publicația Nieuwsuur.
UPDATE 14.30: Bilanțul victimelor a crescut la cel puțin 39 de morți, între are și doi copii, și 87 de răniți, a anunțat Pavlo Kirilenko, guvernatorului din regiunea Donețk.
În această dimineață naziștii ruși au tras cu o rachetă Tochka-U în gara din Kramatorsk, de unde pleacă trenuri cu locuitori din Donețk spre alte zone mai sigure din Ucraina. Rușii împiedică deliberat evacuarea civililor. Pentru ei, viețile omenești nu sunt altceva decât monede de schimb și instrumente cu care să-și atingă scopurile cinice”, a scris guvernatorul, pe canalul său de Telegram.
UPDATE 12.55: Pe una dintre rachetele care au lovit gara din scria în rusă „pentru copii”, anunță Centrul de comunicații strategice al Ucrainei, într-o postare pe Twitter.
Administrația regională din Donețk a anunțat că doi copii și-au pierdut viața în atac.
The missile that hit civilians in #Kramatorsk had the words „За детей” (‘For the children’ in Russian) written on its side. Two children were killed in the attack on the train station, the Donetsk Regional Military Administration reports. #StopRussia pic.twitter.com/NM4by04Idv
— Stratcom Centre UA (@StratcomCentre) April 8, 2022
UPDATE 12.05: Președintele ucrainean îi acuză din nou de lipsă de umanitate pe soldații ruși, după atacul sângeros asupra civililor din gara din Kramatorsk. Într-un mesaj pe canalul său oficial de Telegram, Zelenski spune că „dacă nu vor fi pedepsiți pentru faptele lor, nu se vor opri niciodată”.
„Ocupanții au lovit cu o rachetă Point-U gara din Kramatorsk, acolo unde mii de ucraineni nevinovați așteptau să fie evacuați. În jur de 30 de oameni au murit și în jur de 100 au fost răniți. Poliția și salvatorii sunt la fața locului. Rușii inumani nu își abandonează metodele. Neavând puterea și curajul să ne înfrunte pe câmpul de luptă, ei distrug cu cinism populația civilă”, a scris Zelenski în mesajul său, transmis împreună cu mai multe imagini șocante de la fața locului.
Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional!
UPDATE 11.50: Cel puțin 30 de persoane au murit și aproximativ 100 au fost rănite în urma atacului asupra gării din Kramatorsk, a anunțat guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko.
Știrea inițială: Potrivit guvernatorului din regiunea Donețk, Pavlo Kirilenko, ar putea fi zeci de victime. Oficialul a publicat pe canalul său de Telegram imagini în care apar civili zăcând pe asfalt printre bagaje împrăștiate.
„Polițiștii și salvatorii raportează zeci de morți și răniți. Mii de oameni se aflau la stație în timpul loviturii cu rachete, deoarece locuitorii din regiunea Donețk sunt evacuați în regiuni mai sigure din Ucraina”, a scris Pavlo Kirilenko.
Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional!
Consiliul orașului Kramatorsk i-a avertizat pe oameni să rămână în adăposturi. Trei trenuri care transportau persoane evacuate au fost blocate joi în estul Ucrainei, după un atac aerian asupra unei linii de cale ferată, mai precizează compania ucraineană de căi ferate.
Încercările de evacuare au loc în contextul în care oficialii ucraineni vorbesc despre o posibilă ofensivă majoră a forțelor ruse în estul Ucrainei în perioada următoare.
Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, spunea recent că „bătălia pentru Donbas” este în desfășurare și va aminti de cel de-al Doilea Război Mondial.
„Nu a atins amploarea maximă”, estimează șeful diplomației de la Kiev, avertizând că ofensiva va implica „mii de tancuri, vehicule blindate, avioane și artilerie”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia