Incidentul s-a produs sămbătă seara cu puțin timp înainte de închiderea agenţiei, care avea program de lucru până la miezul nopţii. Doar prezența de spirit a angajaților firmei de pază a făcut ca nimeni să nu fie rănit în încăierare şi astfel să fie evitată o tragedie.

Martorii au declarat sub protecția anonimatului că tinerii s-au inflamat atunci când au văzut că în sala de pariuri se află și agenții de pază care urmau să supravegheze încasările. În sala de pariuri se aflau zeci de clienți, iar la un moment dat cei doi romi au început să-i amenințe pe cei prezenți,apoi să strige că nu le este frică de paznici și că oricum aceștia n-au ce căuta în cartierul lor. Imediat, cei doi au fost dați afară, dar s-au intors rapid de la mașina parcată în fața localului înarmați cu săbii. Agenții de pază s-au apărat cu scaune și cu spray lacrimogen, iar în final atacatorii au fugit când au aflat că vine poliția.

La fata locului au ajuns în scurt timp dispozitive impresionante de jandarmi și de polițiști, însă scandalagii s-au făcut nevăzuți.

Poliția se află acum pe urmele lor întrucât toată scena atacului a fost filmată de camerele de supraveghere instalate în zonă.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.