ComenteazăMicuța insulă Guam, descoperită de portughezul Magellan în vestul Pacificului, un fel de Hawaii asiatic, o destinație turistică hiper-militarizată americană și apreciată în special de japonezi, este luată la ochi de ceva vreme de liderul bătăuș de la Phenian, Kim Jong Un. Cu o istorie asiatică de 4000 de ani, insula este totuși un teritoriu occidental de peste 400 de ani, de când spaniolii au găbjit-o în 1668, iar americanii și-au atribut-o, după un război între gentlemeni, în 1898. De atunci, exceptând o perioadă scurtă de preluare japoneză (1941-1944), după atacul de la Pear Harbour, americanii nu au mai lăsat-o din mână.
Cap de pod strategic în Pacificul de Vest, Guam place tuturor: americanilor, chinezilor, japonezilor, rușilor, nord-coreenilor și sud-coreenilor. Dacă încă nu ați știut, insula Guam este printre puținele locuri aflate la naiba în praznic de pe planetă, unde se fac și se desfac jocurile strategice, militare și comerciale din Oceanul Pacific. În această parte de lume, China pare a face toate jocurile, deși tot respectă de fix 119 de ani deciziile Tratatului de la Paris din 10 decembrie 1898, prin care spaniolii au cedat insula americanilor.
Insula Guam nu e mare lucru, în sine. Locuită preponderent de o populație nativă demult metisată, chamorro, cu sânge american, spaniol, filipinez și micronezian în dozaje fine, Guam are aproape 163 de mii de locuitori, 50 de kilometri lungime și 19 kilometri lățime. Economia acesteia trăiește exclusiv din turism și din investițiile Departamentului de Apărare al SUA. Încercările repetate pentru mai multă suveranitate și independență sunt dansate timid de zeci de ani, în stilul ”un pas înainte, și doi înapoi”. Curată, educată și festivă, Guam rămâne o insulă-tampon americană, pentru periculosul joc de șotron nuclear din Pacificul de Vest.
Cu cartea de istorie prin Phenian
Arsenalul nuclear al Coreei de Nord împotriva SUA și unificarea Peninsulei Coreea reprezintă toată agenda de bărbăție naționalistă a copilului crud de la Phenian, Kim Jong-Un. Acesta și tatăl său și-au speriat poporul cu pericolul american și nefasta influență a acestuia. Potrivit cărților de istorie nord-coreene, americanii au rupt Peninsula Coreea in două, în 1953. Yankeii i-au separat pe coreeni democrați din sud și democrați și i-au ajutat să devină o economie emergentă fabuloasă, iar ei au rămas cu staliniștii odioși la putere, îngenunchindu-și poporul până la nivelul unei turme obediente și adulatoare. Mai mult, pentru că nu voia să joace decât el șotronul nuclear, Kim Jong-Un ar fi tocmit să fie ucis chiar fratele său la fel de iubitor de șotron cu arme, Kim Jong-Nam, în Malaezia, în iarna acestui an. Astfel, ura împotriva americanilor a devenit un bun exclusiv, în mânuțele grăsuțe de atâta responsabilitate ale ”Mareșalului” de la Phenian.
Coreea de Nord și-a constituit un arsenal nuclear activ și încă nu se știe cât de funcțional, de când rușii au ieșit din pilotarea regimului stalinist al lui Kim-Ir Sen, după declararea independenței nord-coreenilor, în 1948. Înarmarea nucleară a Coreei de Nord – al cărui obiectiv pe termen lung rămâne unificarea Peninsulei Coreea, ce cuprinde și Coreea de Sud – a fost luată pe cont propriu de liderii săi absolutiști și reprezintă subiectul fierbinte din apele Pacificului de Vest, de peste 60 de ani.
E vară, butonul nuclear arde la degete
Escaladarea retoricii de descurajare diplomatică în dosarul nuclear nord-coreean a atins cote maxime în ultimele zile, de ambele părți și a umplut mapamondul. La prima vedere, îți vine să îți bagi copiii în casă, în plină vacanță de vară.
Recent, nord-coreenii au bravat cu cinci teste nucleare declarate ca reușite, plus încă una zice-se de succes, circulată activ prin media internațională. Consiliul de Securitate ONU a înăsprit și mai mult sancțiunile împotriva Coreei de Nord, Repede, americanii s-au deplasat în apropiere, la vecinul democratic din Seoul, și au reiterat, prin vicepreședintele Mike Pence, convingerea în ”parteneriatul de nezdruncinat” dintre SUA și Coreea de Sud.
La doar un click de lume, Donald Trump, cel mai amabil președinte cu informarea instant a cetățenilor planetei, a tunat despre un răspuns ”foc și furie”, dacă cumva Kim Jung-Un își gâdilă butonul nuclear. Mai mult, Trump le-a mai reproșat chinezilor, alături de britanici și de australieni, să își ridice mai privirea din bolul cu orez și să se implice în problema Guam-ului, dacă tot sunt putere regională, acolo. Chinezii – strategi cu bătaie lungă și înainte, dar și înapoi – i-au amintit domnului Trump că nu ei au creat criza din Pensinsula Coreea, și că teoria ”influenței care atrage responsabilitate” nu trebuie să li se adreseze lor. Sancțiunile ONU împotriva Coreei de Nord ating semnificativ interesele comerciale ale Chinei. Pentru orice eventualitate, încă din martie anul acesta, americanii își instalaseră deja în zonă sistemul antirachetă THAAD, ultraperformant, nimicitor, precis. Orice mișcare cu privire la inițierea vreunei acțiuni cu focos nuclear a Coreei de Nord poate fi prevenită instantaneu, prin activarea scutului THAAD.
Chiar se agită apele în jurul butonului nuclear nord-coreean?
Aliatul deschis al Coreei de Nord este Iranul, căruia americanii și comunitatea internațională i-au ridicat sancțiunile economice în această primăvară. Cu un mulțam specific, Teheranul sprijină Phenianul în programul balistic și nuclear, testând rachete cot la cot cu partenerul și încălcând toate rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, în dosarul nuclear nord-coreean.
După cum am văzut, China este încă neutră, Rusia transpiră angajat în Siria, Statele Unite trec într-o învolburare de politică internă fără precedent. Donald Trump își pune speranța unui joc extern de autoritate, prin care să își recupereze procentele topite în țară. Un discurs înfierbântat însă, care ajunge la o minte deja în flăcari, cum este cea a liderului nord-coreean, care a calificat chiar azi declarațiile lui Trump drept ”o adunătură de prostii”, poate da fiori reci pe spate oricui privește spectacolul cu atenție.
Să desprindem totuși câteva fotografii ale momentului.
Deși amenință cu atacul asupra insulei Guam în câteva zile, nord-coreenii sunt blocați în eventualitatea activării rachetelor de croazieră. Guam-ul este inexpugnabil, deoarece insula americană este apărată prin scutul THAAD, amplasat deja din timp. Mai mult, tehnologia balistică îndoielnică pe care o deține Coreea de Nord nu îi permite să lanseze rachete capabile să atingă ținte de pe teritoriul american, după o plimbare de 10.000 de kilometri prin văzduhul planetar. Riscul ca nord-coreenii să-și piardă rachetele intercontinentale, prin devierea balistică peste curbura pământului și ieșirea definitivă în spațiul cosmic, fără posibilitate de redresare pe traseul inițial, este real. Forța nucleară a nord-coreenilor să nu pare a fi una efectivă, ci doar declarativă. Amenințările lui Kim Jung-Un cu atacuri asupra insulei americane din Pacific și asupra americanilor, chiar la ei acasă, nu reprezintă ceva mai mult decât o apă de ploaie coclită, bună doar pentru uzul intern.
Mai important, nici una dintre marile puteri ale lumii nu este pregătită pentru un război deschis. Și încă unul nuclear, care să prindă națiunile înarmate nuclear cu o economie solidă și o populație suficient de bine amorsată, încât să accepte și să încurajeze un conflict deschis de o asemenea magnitudine, cu consecințe incalculabile. Baletul împiedicat al retoricii militariste internaționale îngrijorează pe bună dreptate opinia publică. Șotronul nuclear nu este însă o glumă. Iar menținerea păcii este o obligație. Acum și pururea.
Claudiu Săftoiu (doctorand in informații și securitate națională, Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”)