UPDATE 14.30: Autorul atacului pare să se fi radicalizat singur, potrivit ministrului de interne din Bavaria. Oficialul a precizat că nu există dovezi care să indice o legătură cu vreo organizație teroristă. Anterior, autoritățile au anunțat că în camera afganului în vârstă de 17, care solicitase azil în Germania, a fost găsit drapelul Statului Islamic. Totodată, organizația teroristă a revendicat atacul.
UPDATE 11.30: Statul Islamic a revendicat atacul din trenul de pasageri din sudul Germaniei.
UPDATE 9.30: Două persoane sunt în stare critică în urma atacului din tren. Autoritățile germane au precizat că victimele sunt turiști asiatici. Totodată, ministrul de interne al landului Bavaria a afirmat că un steag desenat de mână al grupării Statul Islamic a fost găsit în camera agresorului, transmite BBC News. Atacul nu a fost revendicat de grupare teroristă până în acest moment. Autorităţile au verificat camera unde locuia agresorul, la o familie care îl luase în îngrijire, pentru a aflat cât mai multe despre motivele atacului şi despre personalitatea atacatorului.
Incidentul s-a produs în jurul orelor 21.15 la bordul unui tren regional care făcea legătura între orașele Treuchtlingen și Würzburg, în landul Bavaria.
„Cu puțin timp înainte să ajungă la Würzburg, un individ a agresat pasagerii cu un topor și un cuțit”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale. Patru persoane au fost rănite, dintre care trei se află în stare gravă. Totodată, 14 persoane au primit ajutor pentru șoc psihologic.
„Autorul faptelor a reușit să fugă din tren, poliția a plecat în urmărirea lui și în cadrul acestei urmăriri a deschis focul asupra agresorului și l-a ucis”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Atacul din tren- cel mai probabil un „atentat islamist”
Autorul agresiunii a fost identificat un tânăr „afgan de 17 ani”, solicitant de azil ajuns singur în Germania, a făcut cunoscut ministrul bavarez de interne. El locuia în localitatea Ochsenfurt, învecinată cu locul unde a avut loc atacul, și fusese luat în îngrijire de o familie gazdă, deoarece era minor.
Un purtător de cuvânt al Ministerului regional de Interne a declarat, potrivit AFP, că cel mai probabil este vorba despre un „atentat islamist”. Oficialul a subliniat că solicitantul de azil afgan a strigat „Allah Akbar” („Allah este mare”) în timpul atacului.
În cazul în care ipoteza unui atentat islamist se va confirma, atacul ar putea să reaprindă dezbaterea în Germania asupra politicii Angelei Merkel privind refugiații, transmite AFP. Cancelarul german a fost criticat în țara sa pentru politica de deschidere generoasă în criza imigranților. Peste un milion de refugiați au intrat în Germania anul trecut, dintre care o parte importantă sirieni care au fugit din cauza războiului și persecuțiilor. Afganii reprezintă, de asemenea, o parte semnificativă a noilor sosiți.