Traficul este întrerupt pe anumite tronsoane, provocând întârzieri semnificative vineri, zi în care Franța primește, de obicei, mulți turiști transfrontalieri și când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.

SNCF a spus că e vorba despre „un atac masiv pentru paralizarea rețelei”, referindu-se la trei incendii provocate intenționat, care au afectat șinele de pe liniile Atlantic, Nord şi Est.

Multe legături feroviare cu trenurile de mare viteză TGV din Franţa au fost anulate, a mai comunicat SNCF agenţiei de presă AFP. Rutele dintre orașul olimpic Paris și vest, sud și est sunt și ele afectate. Un alt atac asupra conexiunilor de sud-est a fost dejucat. Restricțiile au început în jurul orei 5:15, vineri de dimineață.

Compania le-a cerut pasagerilor să-și amâne călătoriile și să nu vină în gări.

Compania feroviară a spus că „situația este de așteptat să continue cel puțin până în weekend, în timp ce se efectuează reparații”. Se așteaptă ca traficul să nu revină la normal până luni.

Haos în gara Montparnasse din Paris

Aceste „acte rău intenţionate” au provocat perturbări ale traficului şi întârzieri majore. Acest lucru se întâmplă în special la gara Montparnasse din Paris, unde pasagerii îşi împărtăşesc disperarea pe reţelele sociale. În această gară din Paris, perturbarea este legată de „un incendiu în apropierea căilor ferate la Courtalain”, în regiunea Eure-et-Loir, potrivit site-ului SNCF Connect, citat de News.ro.

La rândul său, prefectul poliţiei, Laurent Nunez, a declarat pentru FranceInfo că echipele sale au desfăşurat mai mult personal şi au sporit securitatea în staţiile din Paris pentru a se pregăti pentru un aflux de pasageri.


https://twitter.com/stessnews/status/1816741242467692687?ref_src=twsrc%5Etfw 

În nordul Franţei, un incendiu a avut loc în zona Arras. Circulaţia trenurilor a fost perturbată de la ora locală 5.15. „Aşteptaţi-vă la întârzieri de până la o oră şi jumătate pe TGV-urile INOUI şi OUIGO”, precizează SNCF.

Pe linia de mare viteză Est, incendiul a fost semnalat în apropiere de Pagny-sur-Moselle. Trenurile de acolo au fost, de asemenea, întrerupte de la ora 5.15, cu întârzieri de până la 45 de minute.

Un pasager contactat de Le Figaro a povestit că a rămas blocat într-un tren Strasbourg-Lille vineri dimineaţă. „Tocmai ne-au anunţat că trenul nostru este redirecţionat către Paris prin intermediul liniilor secundare”, a declarat acesta.

Guvernul francez numește incidentele „acte criminale”

Guvernul a reacţionat în cursul dimineţii. „Acte coordonate cu rea intenţie au vizat mai multe linii TGV noaptea trecută şi vor perturba grav traficul până la sfârşitul săptămânii”, a comentat ministrul transporturilor, Patrice Vergriete, pe X, condamnând ferm „aceste acte criminale care vor pune în pericol plecările în vacanţă ale multor francezi”.

La BFMTV, ministrul sporturilor, Amélie Oudea-Castera, a condamnat „actele de sabotaj”. „Vreau cu adevărat să condamn, în termenii cei mai fermi, că ceea ce se întâmplă în această dimineaţă este absolut îngrozitor”, a adăugat ea, adăugând că „a acţiona împotriva Jocurilor înseamnă a juca împotriva Franţei, împotriva propriei tale echipe”.

SNCF indică faptul că 800.000 de persoane sunt afectate de actele de „sabotaj” asupra rețelei TGV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News